Cele 20 de vămi ale văzduhului

Învăţătura Bisericii despre vămi este aceeaşi pretutindeni, mai ales între Dascălii credinţei din secolul al IV-Iea, iar acest fapt mărturiseşte netăgăduit că această învăţătură a fost transmisă de către Sfinţii secolelor anterioare şi îşi are originea în Tradiţia Apostolică.

Din istorisirea Sfintei Teodora aflăm ordinea vămilor. Astfel, pe calea cerului, mergând spre răsărit, sufletul întâlneşte:

Prima vamă unde duhurile rele, după ce au oprit sufletul însoţit de îngerii cei buni, îi înfăţişea­ză păcatele sale cele cu cuvântul (vorbă deşartă, flecăreală, obscenităţi, batjocuri, luare în râs a lucrurilor sfinte, cântece deocheate, înfierbântare la râs şi altele de acestea).

A doua vamă este cea a minciunii (minciuna de orice fel, călcarea de jurământ, luarea în deşert a numelui lui Dumnezeu, ascunderea păcatelor înain­tea duhovnicului, etc).

A treia vamă este cea a calomniei (vorbirea de rău, înjosirea aproapelui, ocara, batjocura, toate însoţite de uitarea propriilor greşeli şi păcate).

A patra vamă este a lăcomiei (beţia, mâncarea între ospeţe şi în ascuns, uitarea rugăciunii la masă, nerespectarea postului, saţiul, desfătările, precum şi toate felurile de gastrolatrie).

A cincea vamă este a leneviei (lenevire la slujbe şi la rugăciuni, lăsarea pe tânjeală la lucru şi altele asemenea).

A şasea vamă este aceea a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe faţă).

A şaptea vamă este cea a zgârceniei şi a iubirii de bani.

A opta vamă este cea a cămătăriei.

A noua vamă este cea a înşelătoriei (judecăţi false, măsuri false şi alte înşelătorii).

A zecea vamă este cea a geloziei.

A unsprezecea vamă este cea a mândriei (încă­păţânare, mândrie, părere de sine, nesupunere faţă de părinţi, cler, superiori şi neascultări).

A douăsprezecea vamă e aceea a mâniei.

A treisprezecea vamă e cea a răzbunării.

A patrusprezecea vamă este cea a uciderii.

A cincisprezecea vamă este aceea a magiei (vrăji, amestec de otrăvuri, farmece, invocarea dracilor).

A şaisprezecea vamă este aceea a necurăţiei (gânduri, dorinţe şi fapte necurate, preacurvie, visuri necurate, pofta trupului, priviri voluptoase şi pipăiri necurate).

A şaptesprezecea vamă este aceea a preacurviei (necredinţa în căsătorie, căderea în păcatul curviei a persoanelor afierosite (consacrate) lui Dumnezeu.

A optsprezecea vamă este cea a sodomiei (împreunări împotriva firii, incest).

A nouăsprezecea vamă este cea a ereziei (false raţionamente asupra dreptei credinţe, lepădarea de credinţa ortodoxă, hulirea, blasfemia).

A douăzecea vamă, şi ultima, este cea a nemilostivirii, a urii, a  cruzimii.

Trecerea vămilor are loc în a treia zi după moarte.

Sfântul Episcop Macarie scrie: „Învăţătura Bisericii despre vămi este aceeaşi pretutindeni, mai ales între Dascălii credinţei din secolul al IV-Iea, iar acest fapt mărturiseşte netăgăduit că această învăţătură a fost transmisă de către Sfinţii secolelor anterioare şi îşi are originea în Tradiţia Apostolică" (Teologia dogmatică ortodoxă, tom. V, pp. 85 - 86).

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 30-32)

De la același autor

Ultimele din categorie