Circuitul binelui în natură

15 Februarie 2018 Cuvinte duhovniceşti
 

Cufundată în cugetarea la cactus, femeia a călcat pe picior în metrou un bărbat cu înfățișare mohorâtă, dar nu a reacționat cu enervare când acesta i-a făcut observație (de pildă, ar fi putut spune „dacă sunteți atât de delicat, trebuia să mergeți cu taxiul”), ci i-a zâmbit: „Pentru numele Domnului, nu vă supărați: n-am avut de ce să mă țin. Dacă vreți, călcați-mă și dumneavoastră pe picior și o să fim chit”.

Unei tinere i-a înflorit cactusul. De patru ani stătea pe pervaz posomorât și „nebărbierit”, dar uite că pe neașteptate a făcut un asemenea cadou!

Cufundată în cugetarea la cactus, femeia a călcat pe picior în metrou un bărbat cu înfățișare mohorâtă, dar nu a reacționat cu enervare când acesta i-a făcut observație (de pildă, ar fi putut spune „dacă sunteți atât de delicat, trebuia să mergeți cu taxiul”), ci i-a zâmbit: „Pentru numele Domnului, nu vă supărați: n-am avut de ce să mă țin. Dacă vreți, călcați-mă și dumneavoastră pe picior și o să fim chit”.

Bărbatul a înghițit ceea ce îi stătea pe limbă, a coborât liniștit la stația unde trebuia să coboare și n-a ocărât-o pe vânzătoarea de la chioșcul de ziare, care-i dăduse greșit restul: „Nu-i nimic grav, mai numărați o dată. Nici eu nu sunt astăzi prea tare la socotit” – iar vânzătoarea, îmbunată vizibil, nu s-a apucat să dea la scădere presa nevândută, ci i-a dăruit unui bătrân două reviste și un teanc de ziare. Acestuia îi plăcea foarte mult să citească, dar cumpăra ziare mai ieftine. El a plecat acasă mulțumit, cu vraful de ziare sub braț, și când a întâlnit-o pe vecina de la etajul de sus nu i-a făcut scandal ca de obicei („copilul dumneavoastră sare prin casă ca un cal, de ce nu-l educați cum trebuie?”), ci a exclamat: „Ce a crescut fiica dumneavoastră! Nu-mi dau seama cu cine seamănă mai mult: cu dumneavoastră sau cu soțul? O să fie o frumusețe, credeți-mă, am ochiul format!”.

Iar vecina și-a dus copilul la grădiniță, după care a dat fuga la serviciu, la policlinică, unde n-a certat-o pe femeia zăpăcită care se înscrisese la consult la neuropatolog pentru ieri, dar venise astăzi: „Lăsați, nu vă necăjiți, și eu mai uit! Stați puțin, că mă duc să-l întreb pe doctor dacă vă primește”. Iar femeia, la rândul său, n-a început să amenințe cu reclamații în toate instanțele, inclusiv tribunalul de la Strasbourg, pretinzând să i se prescrie medicamentul-minune care nu a fost încă inventat, ci și-a cerut scuze: „Să știți că nu m-am prostit de tot, înțeleg că bătrânețea nu se vindecă. Să mă iertați, domnule doctor, că v-am făcut capul calendar. Vin la dumneavoastră ca la serviciu”.

Iar doctorul s-a dus seara acasă. Pe drum i s-a făcut milă de băbuță, s-a gândit: „uite-așa trece viața pe lângă noi”, și pe neașteptate i-a cumpărat soției un buchețel de flori și un tort. „Ce ne tot ciondănim mereu, parcă suntem copii!” – i-a zis, sărutând-o și îmbrățișând-o, „uite, ți-am cumpărat un tort, numai că am pus din greșeală mapa pe el. Dar nu-i nimic, asta nu influențează calitățile gustative! Și flori ți-am cumpărat – ce-i drept, și pe ele le-am cam turtit cu mapa, s-au șifonat. Poate o să se învioreze”.

„O să se învioreze!” – a zis cu încredere soția. „Le reanimăm noi. Imaginează-ți: astăzi când m-am trezit, m-am uitat și ce crezi? A înflorit cactusul! Vezi?”

Bună povestire! Omul bun te și învață să faci binele – și asta fără cicălelală! Îmi amintesc versurile simple ale cântărețului rus Serghei Trofimov:

„Eu oamenilor sunt deprins să le zâmbesc,
Ca și cum ne-am cunoaște de ani mii,
Căci fericirea e ca tortul de pe masă:
Nimeni nu-l poate singur dovedi.
 
Eu oamenilor sunt deprins să le zâmbesc
Și sunt convins că negreșit așa va fi:
În ceasul greu, când întristarea arde,
Și mie cineva îmi va zâmbi!”
 
(Konstantin V. ZorinDacă puterile sunt pe sfârșite. Războiul și pacea omului cu el însuși, traducere din limba rusă de Eugen Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2015, pp. 117-119)

Ultimele din categorie