„Altceva este a nu ne revolta faţă de necinstiri, de batjocuri, de încercări şi necazuri, şi altceva a ne arăta mulţumiţi de ele şi a ne ruga pentru cei ce ne fac acestea. Altceva este a iubi din suflet pe aceştia şi altceva a întipări, pe lângă aceasta, în mintea noastră faţa fiecăruia din ei şi a-i îmbrăţişa fără patimă ca pe nişte prieteni adevăraţi, cu lacrimi de iubire sinceră, fără să se afle în acea clipă nici o urmă a vreunei supărări în noi. Iar lucrul mai mare decât cele spuse este ca în timpul însuşi al ispitelor să aibă cineva, în chip neschimbat, aceeaşi bună simţire egală pentru cei ce-l batjocoresc în faţă, îl calomniază, îl judecă, îl osândesc, îl înjură şi-l scuipă în faţă, şi pentru cei ce iau în afară înfăţişarea prieteniei, dar pe ascuns fac aceleaşi lucruri fară să se poată însă ascunde de fapt. Dar neasemănat mai mare lucru decât toate acestea, socotesc că este ca cineva să uite cu desăvârşire cele ce le-a suferit şi să nu-şi aducă aminte de ceva din ceea ce i s-a întâmplat, fie că lipsesc, fie că sunt de faţă cei ce l-au supărat, ci să-i primească şi pe aceştia la fel ca pe prieteni, în convorbiri şi la masă, fară nici o gândire la cele întâmplate.”

(Maxime gugetări filocalice, Protosinghel Teodosie Paraschiv, Editura Fotini, p. 91)