Cu cât sunt mai înalte stările duhovniceşti, cu atât sunt mai de nedescris

Desprinzându-ne mai cu desăvârşire de ale pământului, începe curăţia inimii, s-a subţiat firea acestui „animal omenesc”, şi acum începe să devină „om” şi începe să „vadă” pe Dumnezeu, cum spune psalmul: „Vedeam pururea pre Domnul înaintea mea” (Psalmul 15, 8). 

Cei care, miluindu-se de către Dumnezeu, caută către cele de sus, nu mai poftesc după ale pământului. Un lucru care deja începuse la treapta blândeţii, acum se desăvârşeşte. Şi ce se întâmplă? Inima se curăţeşte de patimi, de tot ce este scâlciat. Că o patimă nu-i decât o scâlciere, şi cei care aveţi tendinţe ori să gândiţi, ori să cugetaţi aşa mai filosofic, ori să citiţi mai ales cele ale Bisericii, uitaţi-vă şi o să vedeţi că, cu fiece patimă puteţi face această analiză, că patima nu e altceva decât sfâşierea unei încercări, unei împliniri cu de-ale materiei a ceea ce este în sine o stare duhovnicească. Şi acum omul se umple de cele duhovniceşti, caută cele de sus şi a ajuns deja la treapta pe care o spune Mântuitorul – Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Şi, desprinzându-ne mai cu desăvârşire de ale pământului, începe curăţia inimii, s-a subţiat firea acestui „animal omenesc”, şi acum începe să devină om şi începe să vadă pe Dumnezeu, cum spune psalmul: „Vedeam pururea pre Domnul înaintea mea” (Psalmul 15, 8). Ce este această viziune nu ştiu, dar este în orice caz o stare reală, şi vederea aceasta a lui Dumnezeu te umple de lucruri pe care nici n-o să încerc să le descriu, fiindcă nici nu pot, şi nici nu se pot descrie. Cum spuneam, lucrurile cu cât sunt mai înalte, cu atât sunt mai de nespus în limbajul nostru omenesc.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 85-86)

De la același autor

Ultimele din categorie