Cum să-ţi arăţi iubirea pentru cel de lângă tine? Că uneori strigă după ajutor şi-şi spune păsul. Alteori, suferă în tăcere. De-i ştii nevoia, e bine să-i întinzi mâna, ori e mai bine să aştepţi?

Nu-i om pe lume să n-aibă nevoie de ajutorul tău. Ia seama mai întâi la suferinţa inimii. Cum să-l ajuţi, nu-i carte să te înveţe. Fă-o cu gingăşie. Şi cu mare umilinţă. Mândria otrăveşte roadele iubirii. Şi uneori e bine iubirea să lucreze, alteori mai bine e să aştepte până ce inima-i vesteşte.

Că iubirea pururi cată la celălalt, gata în orice clipă să-i sară în ajutor. Şi rugăciunea o luminează când şi cum să ajute. Şi tot ea ne face în chip minunat văzători ai tainei celui de lângă noi. Avem pentru asta nenumărate pilde în vieţile de sfinţi.

Departe de ai săi, Sfântul Serafim de Sarov în toată viaţa sa cu rugăciune primea înştiinţare de la ei. Iar Sfântul Simeon cel nebun pentru Hristos aşa a cunoscut cu duhul că murise cea care i-a fost soţie în lume. Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari, face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, cu o mică rugăciune...

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă, Editura Sophia, 2007, p. 152)