Viaţa cea mai strălucită a unei femei, a unei fiinţe omeneşti, apare între oameni. Sufletul ei cel preacurat şi sfânt n-a ajuns încă nimeni să-l desluşească. Ea a trăit pe Pământ acum aproape 2000 de ani. Toate laudele, toate acatistele, toate meridianele de la răsărit şi de la apus și de pe tot pământul nu pot s-o laude după vrednicie.

Ea este, în scurte cuvinte, „Scaunul lui Dumnezeu”, „Poarta cerului” şi „Bucuria lui Dumnezeu”. Rămâne să tăcem şi să privim cu mare mirare, cu multă bucurie şi cu adâncă smerenie la icoana ei cea sfântă şi feciorească, ţinând pe braţele sale pe Cel Atotţiitor din veşnicie, şi să plângem de bucurie şi de jale. Ea poate face mult pentru noi înaintea Fiului ei. Pentru aceasta să n-o uităm în toată viaţa noastră. Ea este scumpa noastră mamă obștească.

(Diaconul Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 7)