Pe stradă, la o gură de canal, se adună murdară, tulbu­re, apa de ploaie, amestecată cu gunoaie şi cu pământ, prefacându-se într-o ştioalnă mâloasă. Dar o rază de soare, ve­nită din tăria cerului, a ajuns pe pământ, luând cu sine, cu iubitoare precauţie, o picătură de apă tulbure, ducând-o un­deva sus, pe un pisc de munte acoperit de zăpadă. Acolo, acea picătură, cuprinsă de lumina soarelui, bucurându-se de căldura lui şi de aerul de munte, în mijlocul albelor zăpezi, s-a prefăcut ea însăşi într-un fulg de zăpadă imaculat, cu o strălucire de diamant, reflectând razele limpezi ale soarelui.

Necurăţia pământească, mâzga păcatului, duhoarea su­focantă a patimilor ruinătoare întunecă, întinează, înăbuşă sufletul omului, face să se stingă în el scânteia dumnezeiască. Ea zace în rău şi în beznă asemenea acelei picături tul­buri de ploaie de la gura canalului, dar atotputernica iubire a lui Dumnezeu, prin harul Său, asemenea unei raze de soare, străpunge întunericul, învinge puterea păcatului şi, fară să se scârbească de sufletul căzut, se sălăşluieşte în el, îi dă căldură, îi dă viaţă, îl ridică de pe pământ; sărmana inimă ameninţată de pierzanie, întunecată, amorţită, se deşteaptă, se nasc în ea avânturi proaspete, sete şi foame duhovniceas­că, dor de patria cerească.

Privirea începe să caute spre înălţimi, spre lumina ce­rească, o avidă speranţă începe să umple sufletul păcătos, iar Duhul lui Dumnezeu cel atotputernic şi atotbiruitor îl atrage spre Dumnezeu ca spre Izvorul harului şi al adevă­rului!

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 135)