Cuvânt despre pace
Iubiți frați, astăzi vom vorbi despre pacea dătătoare de har a sufletului, de care, după cuvântul lui Dumnezeu, atârnă mântuirea sufletului nostru
Iubiți frați, astăzi vom vorbi despre pacea dătătoare de har a sufletului, de care, după cuvântul lui Dumnezeu, atârnă mântuirea sufletului nostru. Vom lua ca punct de plecare două gânduri din Psaltire, pe care le vom cita după traducerea slavonă a Sfintei Scripturi. Întâiul gând grăiește astfel: Cu cei ce urau pacea eram făcător de pace. /Ps. 119:7/ Aceasta înseamnă că blândul împărat David nu a vrăjmășuit pe semenii săi, ba nici chiar pe cei care erau peste măsură de potrivnici lui. Al doilea gând cuprinde una dintre cele mai înalte descoperiri făcute de cuvântul lui Dumnezeu. El ne spune că Dumnezeu se află acolo unde este pace și dragoste între oameni, iar nu acolo unde clocotesc patimi, dezbinări și gâlcevi. El grăiește: și s-a făcut în pace locul lui. /Ps. 75:2/ Este vreo legătură între aceste două gânduri ale Psalmistului? Este, și una temeinică. Primul gând grăiește despre pacea noastră cu oamenii, iar al doilea, despre pacea noastră cu Dumnezeu. Dacă suntem în pace în relațiile cu oamenii, atunci și Dumnezeu se va sălășlui întru noi, deoarece El se află acolo unde este pace și dragoste între oameni: și s-a făcut în pace locul lui.
(Arhimandritul Serafim Alexiv, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, p. 43, București, 2010)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro