Cuvântul, îndrumător spre Rai sau iad

Cuvinte duhovnicești

Cuvântul, îndrumător spre Rai sau iad

    • Cuvântul, îndrumător spre Rai sau iad
      Cuvântul, îndrumător spre Rai sau iad

      Cuvântul, îndrumător spre Rai sau iad

De aceea, omule, când vorbești, gândește-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă.

De aceea, omule, când vorbești, gândește-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă, gândește-te să zidești pe tine și pe el cu fiecare cuvânt căci și el și tu sunteți ai lui Hristos, Care pentru noi creștinii, este temelia vieții noastre. „După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu ca un înțelept meșter, am pus temelia, iar altul zidește. Dar fiecare să ia seama cum zidește; căci nimeni altul nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar de zidește cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, și focul însuși va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui dar așa ca prin foc” ( I Corinteni 3, 12). Nu uita că ești o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos. Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii.

(Ieromonah Arsenie Boca, Tinerii, familia și copii născuți în lanțuri, Editura Credința Strămoșească, 2005, p. 159)

Citește despre: