Când este dragoste, chiar şi pedeapsa nu împuţinează sentimentul dragostei. Altfel spus, ai voie să-ţi pedepseşti copilul doar în cazul în care îl iubeşti. Dar dacă nu-l iubeşti, nu-l pedepsi. „Dumnezeu, pe cel ce-l iubeşte, îl ceartă”, înţelegeţi? Îl ceartă pentru că vrea să-l facă mai bun. Doar când iubeşti poţi să cerţi pe aproapele tău, nu doar pe copil. Ce drept ai tu să-l cerţi pe aproapele tău, ce ai făcut tu pentru el? Dacă îl iubeşti, poţi să-i spui, că nicidecum nu se va supăra şi asta nu va împuţina dragostea. Dar dacă nu-l iubeşti, şi-l crezi un oarecare, ce drept ai tu să-l cerţi? Mai vin unii părinţi şi întreabă: ”De ce l-ai bătut pe copilul meu? Tu l-ai făcut, tu l-ai crescut, tu ai plâns pentru el? Trebuia să-mi spui mie, că eu îl băteam, dacă a greşit.” Aşa şi noi. Ce drept ai tu să mustri pe omul din faţa ta? Ce ai făcut tu pentru el? Nimic n-ai făcut pentru el. Dacă iubeşti, poţi să pedepseşti, pentru că atunci pedeapsa va fi un prilej de înmulţire a dragostei. Pedepseşti atunci când s-a împuţinat dragostea, pentru a o restabili.

(Ieromonah Savatie Baştovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, Bucureşti 2010, pp.101-102)