Dragoste din dragostea ta, profesore!

 Aşa intraţi în veşnicie. Iubindu-vă elevii mai presus de dorinţa de a impresiona cărturăreşte. Căci - nu-i aşa? - dragostea nu moare niciodată!

Copiii noştri sunt din ce în ce mai confuzi. Şi confuzia în care şed nu este de azi sau de ieri. Ne-a marcat şi pe noi cei care n-am îmbătrânit încă destul pentru a nu încerca să facem ceva pentru „desdebusolarea” lor. Confuzia îi face trişti. Îi face obraznici şi de nesuferit în relaţiile sociale. Îi oboseşte. Avem o şcoală de copii obosiţi care „înfruntă” o şcoală şi o societate obosite. Religia părea, la un moment dat, că va salva pe prunci, scoţându-i din monotonia unei programate robotizări-intelectualizări. Copiii noştri cei confuzi au nevoie de dragostea noastră ruptă din dragostea lui Hristos. Zâmbetul cald, mâna întinsă cu distincţie cu adevărat profesională, ţinuta morală, toate acestea sunt dragoste de care ei sunt însetaţi.

Indiferenţa părinţilor o naşte pe a copiilor. Proasta lor pregătire, subcultura lor în domeniul religiei o naşte pe a copiilor. Graba cu care impun refuzul religiei copiilor lor arată o dramă ascunsă, o tragedie care încă-şi aşteaptă vindecarea. Dragostea noastră, a dascălilor de religie, deschiderea noastră reală intră în inima lor dincolo de orice grilă de programă sau arie curriculară. Aşa intraţi în veşnicie. Iubindu-vă elevii mai presus de dorinţa de a impresiona cărturăreşte. Căci - nu-i aşa? - dragostea nu moare niciodată!

(Pr. Constantin Necula, Să ne merităm ortodoxia, Editura Oastea Domnului, Sibiu 2004, pp.149-151)

Ultimele din categorie