Limbile de la turnul Babel și limbile de foc
Oarecând limbile au dezbinat lumea și au sfărâmat unirea cea păcătoasă, iar acum limbile cele de foc iarăși au adus unirea în lume și cei dezbinați iarăși s-au legat unii cu alții.
Duhul Sfânt de aceea a venit în chip de limbi, ca să amintească de o întâmplare de demult a vechiului testament. Adică, când odinioară, oamenii, umflați de mândrie, voiau să zidească un turn, care să ajungă până la cer, a despărțit Dumnezeu prin amestecarea limbilor această păcătoasă unire a popoarelor.
Acum din contra, s-a vărsat Duhul Sfânt în chipul limbilor, pentru ca lumea cea dezbinată întru sine iarăși să se aducă la o unire (mai înaltă), adică la Împărăția lui Dumnezeu, la credință și la dragoste. Cu aceasta s-a săvârșit ceva neobișnuit și nou.
Oarecând limbile au dezbinat lumea și au sfărâmat unirea cea păcătoasă, iar acum limbile cele de foc iarăși au adus unirea în lume și cei dezbinați iarăși s-au legat unii cu alții. Aceasta a fost pricina, pentru care Sfântul Duh s-a arătat în chipul limbilor.
Dar limbile s-au părut a fi de foc, căci mulți spini ai păcatului crescuseră în noi. Precum un pământ bun și roditor, dacă nu se lucrează, produce multă pălămidă și spini, tot așa se întâmplă și cu noi oamenii.
Plecarea firii noastre, deși este bună și proprie a produce roadele faptei bune, însă dacă ea nu se lucrează cu plugul cucerniciei, și nu se seamănă cu sămânța cunoștinței de Dumnezeu, ea produce o întreagă pădure de păcate. Și precum adeseori nu se poate vedea pământul unui ogor din pricina mulțimii pălămidei, a spinilor și a buruienilor, așa multă vreme nu s-a putut cunoaște și privi nici noblețea sufletului nostru, până ce a venit Sfântul Duh, a lucrat ogorul sufletului nostru, l-a curățit cu focul Duhului, și l-a făcut propriu de a primi sămânța cea cerească.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la Duminici și sărbători, Ed. Bunavestire, Bacău, 2005, p. 56)
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro