Duioşia colindelor dezmiardă pe Cel născut în Betleem, ca şi cum ar fi un prunc omenesc

Chipul lui Iisus culcat în staul, aşa cum l-a văzut imaginaţia poporului, luminează tot întunericul nopţii de Crăciun. Stâlpii colibei ciobanilor se prefac în făclii, nuielile gardului de la iesle lucesc ca nişte lumânări, iar paiele ca nişte lumini mărunţele: „În iesle pe flori de fân,/ Unde Dumnezeu năştea,/ Pajişte verde creştea,/ Din plociuni (pari), făclii ardea,/ Din grădele, luminele,/ Din păiţe luminiţe...”.

În ce priveşte Biserica poporului român, este nu se poate mai semnificativă duioşia colindelor care dezmiardă pe Cel născut în Betleem, ca şi cum ar fi un prunc omenesc, „mititel şi-nfăşăţel”, parcă s-ar fi născut într-un sat de păstori români, din Carpaţi, „la poalele codrului, sub aripa cerului”. Chipul lui Iisus culcat în staul, aşa cum l-a văzut imaginaţia poporului, luminează tot întunericul nopţii de Crăciun. Stâlpii colibei ciobanilor se prefac în făclii, nuielile gardului de la iesle lucesc ca nişte lumânări, iar paiele ca nişte lumini mărunţele: „În iesle pe flori de fân,/ Unde Dumnezeu năştea,/ Pajişte verde creştea,/ Din plociuni (pari), făclii ardea,/ Din grădele, luminele,/ Din păiţe luminiţe...”.

Aceeaşi alintare a Pruncului şi în colindele din Transilvania: „Mititel şi ’nfăşăţel,/ Faşa-i dalbă de mătasă,/ Scutecel de dupănel (catifea),/ Căpşoară de păioară”.

Unele sună de-a dreptul ca un cântec de leagăn: „Şi mi-si plouă ploaie caldă,/ Ploaie caldă, de mi-l scaldă,/ Şi mi-si ninge, de mi-l unge./ Vânt leagănul trăgăna,/ Domnul repede creştea...”.

Dar nu numai colindele păstorilor, ci şi ale plugarilor dezmiardă pe Iisus: „În iesle de boi se născu/ Cel ce toate le făcu,/ Pe paiele grâului,/ Pe flori dalbe-a fânului/ Ce pari îs prejur de iesle?/ Ce nuiele-s printre pari?/ Sunt nuiele arginţele,/ Fiul sfânt e’n făşeţele...”.

Iar priveliştea aceasta dumnezeiască este însoţită şi de o minune care se întâmplă în toţi anii. În noaptea Naşterii Domnului, cerul se deschide cât ai clipi din ochi, însă numai „cine e bun la Dumnezeu” poate zări ce se petrece atunci în slava cerului. Din astfel de mărturisiri folclorice, şi-am mai putea adăuga multe altele, poate vedea oricine cât de adânc au pătruns în conştiinţa poporului din Carpaţi toate împrejurările celui născut în „Vifleim”.

(Simion Mehedinţi-Soveja, Creştinismul românesc, Editura Terra, 2006, pp. 49-50)

Ultimele din categorie