Vi se pare, oare, că acest lucru nu face parte din minunile cele mari: izgonirea dracilor, tămăduirea orbilor, curățirea leproșilor, învierea morților, schimbarea stihiilor, mutarea munților dintr-un loc într-altul, uscarea mărilor și țâșnirea apelor din pământ sec; adică a se aduna oameni din multe locuri și orașe, și din multe neamuri și state să se facă o adunare întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, să se unească într-un tot desăvârșit și într-o lucrare, să fie ca un trup cu multe suflete, însă nu cu gândul cu cugetul spre rău, ci spre sfatul lui Dumnezeu și spre închinăciunea Sfintei Treimi?

Acest fel de unime nu poate să o strice un om, nici chiar tiranii, nici împărații, nici însuși diavolul, că știți ce s-a grăit marelui nostru Pahomie despre mănăstirea sa. Așadar și ceata noastră este mare și vrednică de asemănat cu minunile cele mari; că avem de ce să ne mirăm întru ale noastre fapte, numai de vom vrea să petrecem viața cu, cuviință. Oare nu se izgonesc demonii și dintre noi? Oare nu ard în toate zilele, oare nu strigă în tot ceasul? Au nu izgonim, prin lupta împotriva poftelor, pe dracul desfrânării; prin strădanie, pe al lenii; prin blândețe, pe al mâniei; prin răbdare, pe al pismei; prin tăcere, pe al grăirii de rău și al altor multe patimi? Iată dar, de veți vrea, sunteți și făcători de minuni. Și să știți că acest război al vostru, pe care-l purtați împotriva patimilor, îl primește Dumnezeu întocmai ca pe osteneala pustnicilor și a stâlpnicilor, care au săvârșit minuni fără de nicio scădere sau osebire. 

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, p. 22)