Într-adevăr, cât bine poate face un singur cuvânt spus la vreme, cu tâlc, pornit din inimă, rodul unui simţământ po­zitiv, sau al unei idei superioare! Pe de altă parte, cât rău in­imaginabil poate face un cuvânt spus cu răutate, usturător, o veritabilă otravă împroşcată asupra aproapelui! Câtă atenţie trebuie să acordăm acestui „mic mădular”, al cărui rost es­te să binecuvânteze, să răspândească binele, să se împotri­vească răului, oricând şi oriunde poate. Majoritatea oame­nilor privesc cu prea mare uşurinţă cuvântul care le iese din gură. De foarte multe ori, din dorinţa de a face impresie în societate, sunt gata să denatureze adevărul şi să spună lu­cruri care pot face cel mai mare rău. Şi fiindcă efectul unor asemenea cuvinte nu mai poate fi oprit şi care, de cele mai multe ori, se dovedeşte a fi mai mare decât s-ar fi putut bă­nui, vorbele se răspândesc tot mai repede, spusele iniţiale sunt exagerate pe parcurs şi, înainte de a ne da seama, ele ajung să aplice etichete diferitor persoane, care, de cele mai multe ori, nu corespund realităţii.

Să ne străduim să ţinem minte, să repetăm şi să avem me­reu în inimă cuvintele psalmistului: „Doamne, pune pază gu­rii mele!”, şi în acelaşi timp să rostim: „Doamne, fă să nu ezi­tăm a ne pronunţa întru apărarea adevărului, sau pentru alina­rea şi îmbărbătarea unui om aflat în suferinţă, căruia deseori un singur cuvânt îi poate da căldură şi putere într-un moment de amărăciune”. (cf. Coloseni 4,6) 

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 172)