E bine să ne luăm după ce spune horoscopul?
Depinde de noi în ce sau în Cine credem şi după ce legi alegem să trăim. Dar dacă zici: „Doamne, d-apoi eu dependent sunt de ce scrie acela în ziar? Chiar am eu nevoie să-mi cunosc viitorul sau... să cred învăţătura Bisericii care îmi spune că viitorul meu nu e deja scris, ci depinde de credinţele şi faptele mele?”.
‒ Ce credeţi despre horoscop, e bine să ne luăm după ce spune horoscopul?
‒ Sigur că da, maică, dar pe urmă să nu zici că n-ai avut noroc, că ai căzut în groapă!
Aici avem două aspecte. Mai întâi, ce se publică acum la rubrica „horoscop” este ori o compilaţie ieftină, ori o improvizaţie lipsită de scrupule. Eram odată în redacţia unui ziar şi făceam o corectură. La un moment dat, îl aud pe cel de la rubrica „Divertismente”, din care făcea parte şi horoscopul acesta, strigând la o colegă: „Auzi, spune-mi ceva pentru berbec!”. Ea zice: „Astăzi pierde bani, are noroc în dragoste şi o să-l doară ficatul!”. El zice: „Hai, măi, cum să mai aibă noroc în dragoste, dacă-l doare ficatul?”. Dar ea insistă: „Zi aşa şi lasă-mă în pace că nu am altceva în cap acum!”. Şi acela a scris aşa şi matale citeşti şi...au, ficatul meu! De ce? Şi pentru că ai un ficat obosit şi nu i-ai dat atenţie până atunci, dar şi din cauza sugestiei. Puterea omului de a sugestiona şi de a se lăsa sugestionat e mare şi aduce multe pagube, generând credinţe şi atitudini greşite stimulate de „tatăl minciunii”, diavolul. Da, duhul rău călătoreşte pe orice imagine, el imediat se urcă în „farfuria zburătoare”, care este imaginea respectivă şi ţi-a intrat în minte odată cu ea şi face ce vrea din tine. Dar dacă zici: „Doamne, d-apoi eu dependent sunt de ce scrie acela în ziar? Chiar am eu nevoie să-mi cunosc viitorul sau... să cred învăţătura Bisericii care îmi spune că viitorul meu nu e deja scris, ci depinde de credinţele şi faptele mele?”.
Al doilea aspect este legat de constatările empirice ale astrologilor care descoperă trăsături de personalitate comune celor născuţi în anumite perioade ale anului. Ce spun părinţii Bisericii despre asta? Un părinte spunea că e foarte posibil ca luna, stelele, planetele să aibă cu adevărat influenţă şi să determine anumite trăsături, anumite însuşiri ale firii noastre, dar câte nu au influenţă asupra noastră? Şi temperatura şi presiunea şi câte n-au influenţă asupra noastră!... Şi dacă luna are putere să scoată apa din mare şi să facă flux şi pe urmă să se întoarcă şi să fie reflux, o fi având o putere şi asupra psihismului nostru şi asupra temperamentului nostru, dar această putere e o lege fizică între realităţile creaţiei, cu implicaţiile şi consecinţele respective. Or, Mântuitorul a zis, ne-a adus Adevărul care ne va face pe noi liberi.
Aşa că, şi de credem în influenţele aştrilor asupra psihismului nostru, şi prin asta asupra comportamentului, noi să ştim că nici o influenţă nu ne anulează libertatea şi să credem că Mântuitorul a venit să ne scoată de sub orice lege, inclusiv de sub „legea horoscopului”. Nu ne lasă nici sub legea gravitaţiei, dacă devenim cum ne-a gândit El! Ieşirea de sub determinismul legilor fizice şi psihice nu e un miracol, ci chiar lucrarea legii harului dumnezeiesc în noi. Depinde de noi în ce sau în Cine credem şi după ce legi alegem să trăim. Că noi suntem liberi să alegem. Puterea sufletului nostru numită credinţă este o putere pe care nici Dumnezeu nu vrea s-o siluiască. Atunci când cineva îi cerea să-l vindece, îi zicea: „Crezi tu asta!”.
Ai grijă şi vezi care-ţi sunt credinţele şi în cine crezi?
(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 58-60)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro