Îmi scrii despre o întâmplare care v-a lăsat o impresie neplăcută. Ce e de făcut? Oamenii din vechime au ho­tărât că nu poţi trăi fără pilde, şi au adăugat că şi oala cu oala se ciocnesc, cu atât mai mult oamenii care vieţuiesc împreună, nu pot să o facă fără a se ivi conflicte. Şi aceasta se întâmplă îndeosebi din cauza divergenţelor de opinii referitoare la diferite lucruri: unul gândeşte pe parcursul lucrurilor într-un fel, iar altul altfel, unul este convins de dreptatea sa, care i se pare bine fundamentată şi de neclintit, iar celălalt se încrede în cugetările sale. Dacă în regula de început a aritmeticii se adună unu cu unu şi iese doi, dacă în a treia regulă înmulţind doi cu doi va ieşi deja patru; când însă se va ajunge la fracţii, va fi o cifră sus şi alta jos, iar între ele o linie: astfel se întâmplă şi în treburile omeneşti. Dacă sunt împărţite prea mult, va fi neplăcere şi sus şi jos, cu o oarecare piedică la mijloc.

Eu astfel ţi-am scris şi ţi-am vorbit înainte vreme, si astfel îţi voi spune şi acum: dacă vei crede în Pronia lui Dumnezeu şi vei nădăjdui în ajutorul atotputernic a lui Dumnezeu, atunci nu vei întâlni nici un fel de neajun­suri... şi... te vei folosi totdeauna de putinţa liniştii sufle­teşti. Când însă te vei îngriji de ceea ce nici nu se poate întâmpla (pentru că presupunerile sunt în mare parte neadevărate şi greşite), atunci în zadar te vei nelinişti.

Ţi-e teamă ca nu cumva deodată să te refuze. Din scrisorile primite de către mine nu văd nici măcar o alu­zie la aceasta şi nu cred că vor proceda astfel cu tine, dacă nu intervin oarecare evenimente deosebite, nepre­văzute. Ce nu presupun oamenii! Nu da totdeauna aten­ţie acestora. (...)

Iar pe tine te sfătuiesc să respecţi calea de mijloc, regula de aur, în relaţia cu cei mai mici şi cu cei mari, străduindu-te să nu insişti asupra celor ale tale şi să-ţi împlineşti îndatoririle, după putinţă, conducându-te de către frica lui Dumnezeu şi conştiinţa ta.

Chemând asupra ta pacea şi binecuvântarea lui Dum­nezeu, îţi doresc cu sinceritate toate cele folositoare su­fletului. Neajunsurile exterioare trebuiesc însă răbdate.

Ai aşteptat liniştire, alinare, însă ai primit supărare.

Ce să faci? Nu te întrista, ci mângâie-te cu gândul că nu eşti mai bună decât regele David, care în toată viaţa sa a suportat suferinţe şi amărăciuni din partea celor apro­piaţi, de o sută de ori mai mari decât cele îndurate de către tine. Nu ţi le voi descrie pe toate, ci îţi voi spune doar că fiul său, Abesalom, a hotărât să-l detroneze pe tatăl său şi a atentat la... viaţa lui. Însă Sfântul David s-a smerit cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu şi oamenilor, nu a respins mustrările, ci recunoscându-şi fărădelegile sale înaintea lui Dumnezeu, le spunea cu smerenie altora că Dumnezeu i-a poruncit lui Şimei să-l blesteme pe David. Pentru o astfel de smerenie Dumnezeu nu doar că l-a iertat, ci i-a şi întors împărăţia. ...Trebuie să fim înţelepţi, adică avem nevoie să ne îngrijim în primul rând pentru primirea milei lui Dumnezeu şi mântuirii veşnice, şi nu pentru întoarcerea împărăţiei precedente, adică a bunurilor vremelnice, care au căzut şi cad din mâinile slăbite ale fiului. De fapt, este puternic Dumnezeu să-l îndrepte şi pe el, însă doar dacă acesta va voi să se închine pe sine sub puternica mână a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm cu smerenie şi cu credinţă lui Dumnezeu, ca El să ne înţelepţească.

(Sfântul Ambrozie de la Optina,  Sfaturi pentru familia creștină, Ed. Platytera, Bucurști 2006, p.50-52)