Egoismul e cea mai mare blestemăție înaintea lui Dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Egoismul e cea mai mare blestemăție înaintea lui Dumnezeu

    • Egoismul e cea mai mare blestemăție înaintea lui Dumnezeu
      Egoismul e cea mai mare blestemăție înaintea lui Dumnezeu

      Egoismul e cea mai mare blestemăție înaintea lui Dumnezeu

Pe bărbatul care are egoism nici cei mai intimi prieteni ai lui nu-l iubesc, că e o urâciune să ai egoism.

La toți cei care au făcut înlesnirile astea ome­nirii, ele nu s-au făcut fără Dumnezeu. Însuși Mân­tuitorul zice: „Fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). A binecuvântat Dumnezeu omenirea ca să poată scoa­te înlesnirile acestea pentru ca lumea să poată trăi altfel, mai bine. Dar niciunul dintre cei care au izvo­dit înlesnirile astea nu zice: „Mi-a ajutat Dumnezeu și am descoperit lucrul acesta”. Nu! „Eu!... Eu am făcut! Ce Dumnezeu?”. Și vezi, omul a luat locul lui Dumnezeu. „Eu!... Eu!...” Egoismul e cea mai mare blestemăție înaintea lui Dumnezeu, cea mai neiertată patimă, nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci și înaintea oamenilor.

Pe bărbatul care are egoism nici cei mai intimi prieteni ai lui nu-l iubesc, că e o urâciune să ai egoism. Vedeți cum spun tinerii azi: „Nu, eu am studiat atâția ani. Acuma am să mă uit la ce-mi spune mama? Mama a rămas în urmă, iar tata nu știe nimic”. Și vezi, de-acuma fiecare om merge după ideile lui. Dar fiindcă nu-i amestecată cu Dumnezeu, ideea lui e toată plecată spre rău, plecată spre stăpânitorul veacului acestuia. Ca să-i arăți tu adevărul, nu poți, că de-acuma el spune: „Sunt om cu studii, atâția ani mi-am ros coatele de bancă ca să învăț, și acuma ce, să mă uit ce spune cutare și cutare?”. Dar dacă nu ții cont de Dumnezeu, te întuneci la minte. Că vezi cum zice Sfânta Scriptură: „Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii(Pilde 1, 7). Orice înțelepciune trebuie să aibă întâi frica Domnului, și doar atunci ai înțelepciunea adevărată. Dar dacă n-ai frica Domnu­lui, de-acuma ai înțelepciune falsă, înțelepciune a veacului acestuia. Dar cine-i stăpânitorul veacului acestuia? Dușmanul care a căzut din Cer. Dumnezeu atâta ne iubește și ne-a dat povețe destul de frumoase și destul de ușoare, dar fiindcă noi ne-am îndepărtat de povețele Mântuitorului și lucrăm patimile noastre, de-acuma ni se par grele: „Cum să fiu eu curat până la etatea cutare? Se poate lucrul ăsta? Nu se poate”.

(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 55-56)

Citește despre: