Frica lui Dumnezeu naşte în noi o altă frică de păcat

Începutul înţelepciunii este frica lui Dumnezeu, şi frica lui Dumnezeu este dulce, deşi poate să meargă până la groază. Şi, să ştiţi, cum o descria Părintele nostru Sofronie, că e dătătoare de viaţă, nu este covârşitoare, zdrobitoare, cum este teroarea şi frica. Este dătătoare de viaţă, şi o simţi ca pe un dar preţios, pe care instinctiv nu vrei să-l pierzi. 

Frica lui Dumnezeu, atunci începe să fie „începutul înţelepciunii” – începutul, nu înţelepciune! Fiindcă sfârşitul înţelepciunii este dragoste, aşa de puternică, încât nu mai rămâne nici urmă de frică, cum ne spune Apostolul Ioan într-una din Epistolele lui. Începutul înţelepciunii este frica lui Dumnezeu, şi frica lui Dumnezeu este dulce, deşi poate să meargă până la groază. Şi, să ştiţi, cum o descria Părintele nostru Sofronie, că e dătătoare de viaţă, nu este covârşitoare, zdrobitoare, cum este teroarea şi frica. Este dătătoare de viaţă, şi o simţi ca pe un dar preţios, pe care instinctiv nu vrei să-l pierzi. Nu instinctiv, intuitiv, dar am întrebuinţat cuvântul acesta care este mai aproape de înţelegerea noastră. Precum instinctul ne face, ne împinge, ne călăuzeşte, dacă vreţi în viaţa materială, trupească, aşa şi intuiţia în viaţa duhovnicească.

Frica lui Dumnezeu atunci naşte în noi o altă frică de păcat, decât cele pe care le-am descris la început, fiindcă, văzând că sunt lucruri care nu sunt în armonie cu frumuseţea aceasta nespusă şi absolut de nedescris, dar reală, şi că frumuseţea aceasta e aşa de gingaşă, că o poţi pierde, de nici nu ştii că s-a dus, dar te trezeşti fără ea, te apucă o teamă de orişice, nu este în armonie cu aceasta. Şi „orişice-ul” care nu este în armonie cu aceasta, acela este păcatul.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 99-100)

De la același autor

Ultimele din categorie