Iisus nu-i iubeşte pe copii numai ca modele neştiutoare ale candidaţilor la desăvârşirea Împărăţiei, dar şi ca adevăraţii mijlocitori ai adevărului. Neştiinţa lor e mai luminată decât învăţatul învăţaţilor; nevinovăţia lor e mai puterni­că decât înţelepciunea ce se răsfrânge în vorbele întreţesute de raţionamente. Numai oglinda netedă poate primi răsfrângerile revelaţiei. „Mulţumescu-Ţi Ţie, Părinte - strigă într-o zi - Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pe ele pruncilor” (Matei 11,25).

Ca să descopere iarăşi Raiul cel nou, împărăția nevinovăţiei şi a iubirii, omul vârstnic e nevoit să se regăsească copil; copilul prin harul naşterii e de la început aşa cum vor trebui să fie vârstnicii, după cumplite strădanii.

(Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Tinerii, Familia și copiii născuți în lanțuri, Editura Credința Strămoșescă, 2009, p. 180)