Iubirea creştină
Iubirea creştină este „imposibilitatea posibilă" de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi, şi pe care Dumnezeu, în iconomia Sa veşnică şi tainică, a hotărât să-L aducă în viaţa mea, fie chiar şi numai pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face o „faptă bună" sau ca pe un exerciţiu de caritate, ci ca începutul unei veşnice însoţiri în Dumnezeu Însuşi.
Iubirea creştină este „imposibilitatea posibilă" de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi, şi pe care Dumnezeu, în iconomia Sa veşnică şi tainică, a hotărât să-L aducă în viaţa mea, fie chiar şi numai pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face o „faptă bună" sau ca pe un exerciţiu de caritate, ci ca începutul unei veşnice însoţiri în Dumnezeu Însuşi. Pentru că, într-adevăr, ce este dragostea dacă nu acea putere tainică ce transcende întamplătorul şi exteriorul din „celălalt" — prezenţa sa fizică, treapta socială, originea etnică, capacitatea intelectuală — şi ajunge la suflet, unica „rădăcină" personală a fiinţei umane, partea divină din el? Dacă Dumnezeu iubeşte fiecare om, aceasta se întamplă pentru că El cunoaşte comoara nepreţuită şi absolut unică, „sufletul" sau „şinele" pe care El le-a dăruit fiecăruia în parte. Iubirea creştină este atunci participarea la acea cunoaştere divină şi darul acelei iubiri divine. Nu există iubire „impersonală", pentru că iubirea este minunata descoperire a „persoanei" în „om", a unicului şi personalului în comun şi general. Este descoperirea a ceea ce este „de iubit" in fiecare om, a ceea ce este de la Dumnezeu.
(Pr. Prof. Alexander Schmemann, POSTUL CEL MARE, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1995, p.26)
Prin Înviere, omul își înveșnicește existența sa stricăcioasă
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro