Judecată pe verticală sau pe orizontală?

Cuvinte duhovnicești

Judecată pe verticală sau pe orizontală?

    • Judecată pe verticală sau pe orizontală?
      Foto: Magda Buftea

      Foto: Magda Buftea

Cei mai de sus trebuie să-i mustre pe supuşii lor. Nu este îngăduit ca cei de aceeaşi măsură să se critice cu răutate şi să se osândească între ei.

Adesea ne minunăm de ce în jurul nostru este atâta haos. De ce, atât de des, ne ciocnim unii cu alţii. Iar aceasta se întâmplă pentru că ne osândim reciproc, mai bine spus, ieşim din orbitele noastre. Să ne închipuim ce s-ar întâmpla dacă stelele de pe cer ar ieşi din orbitele lor. Atunci ar avea loc o catastrofă cosmică. Iar dacă totul acolo merge ideal este pentru că orice corp ceresc îşi ştie drumul său şi nu se abate de la el. Numai noi, oameni, nu ne cunoaştem drumul nostru. Pentru aceasta se întâmplă şi acest haos în relaţiile noastre. Noi trebuie să ştim ce ne este îngăduit şi ce nu, şi să ne străduim să nu ieşim de pe calea trasată nouă. E nevoie ca fiecare să se întoarcă la rânduiala firească a lucrurilor din natură.

Dumnezeu a aşezat ierarhia în legăturile dintre oameni: între cei mai de sus şi între cei mai de jos, conducători şi supuşi, legiuitori şi împlinitori. Precum păstorul are putere asupra turmei sale, aşa şi episcopii şi preoţii au putere duhovnicească asupra păstoriţilor lor. În familie, părinţii au putere asupra copiilor lor. Ei pot să-i educe, să-i dojenească, să-i judece şi să-i înţelepţească. În stat, conducătorii au putere asupra cetăţenilor. În şcoală, profesorii au putere asupra elevilor, la tribunal, judecătorii au putere asupra celor acuzaţi etc.

Cei mai de sus trebuie să-i mustre pe supuşii lor. Nu este îngăduit ca cei de aceeaşi măsură să se critice cu răutate şi să se osândească între ei. Nu s-a dat celor neîncercaţi şi păcătoşi din lume să se amestece în viața duhovnicească a celorlalţi mireni. În acest mod trebuie să se înţeleagă cuvintele Mântuitorului: Nu osândiţi ca să nu fiţi osândiţi.

(Arhim. Serafim Alexiev, Nu judeca și nu vei fi judecat, Editura Sophia, p. 94-96)

Citește despre: