Cu cât te apropii de Dumnezeu, cu atât te luminezi și strălucești, și cu cât Îl iubești pe Dumnezeu, cu atât mai mult îl iubești pe om. "L-ai văzut pe fratele tău? Pe Dumnezeu L-ai văzut!", spunea Avva Isaac Sirul. Ce folos, într-adevăr, dacă am cuceri lumea întreagă, dar n-am câștigat pe frații noștri cu iubirea? La ce folos studiul și descoperirea noilor galaxii, dacă n-am reușit să descoperim "steaua" din Betleem, pe Dumnezeul iubirii. Ce lumi noi așteptăm să ne arate telescoapele, când ignorăm "Legea cea nouă a iubirii"? Fără dragoste toate sunt zadarnice, urâte și nefericite. "Suferința noastră este fără iubire", strigă Sfântul Tihon din Zadonsk. Toate lucrările și reușitele omului dobândesc valoare doar prin ea. Dar iubirea este și discernământ, care la rândul lui este o artă. Dacă nu știi arta iubirii, nu știi să iubești. Iubirea trece cu vederea capriciile fratelui, îi iartă greșelile, îi suportă scăpătările, cedează la invidie, ignoră ironia, risipește suspiciunile, nu ia seama la înjurături, nu osândește și nu bârfește în public. Ea acoperă toate lipsurile într-un mod nobil și cu larghețe sufletească. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul (I Corinteni 13, 4-5), glăsuiește Sfântul Pavel. Iubirea, prin simplitatea și sinceritatea ei, nu știe ce este răul, este curată și limpede ca apa cristalină a unui lac pe care n-o tulbură nici un val sălbatic, de răutate și viclenie. Omul iubirii este cel mai mare învingător în lupta duhovnicească. El biruiește prin zâmbet și bunătate și, dacă în alte situații cedarea este înfrângere, prin iubire ea devine biruință. "Prin iubirea de oameni învingem", ne spune Sfântul Grigorie Teologul.

Trofeele iubirii sunt strălucitoare, iar coroana iubirii de oameni este neprețuit de scumpă. De altfel, să nu uităm că orice iubire mare este una răstignită. Ea urcă cu noblețe pe toate treptele Golgotei, simte durerea, ca Cel care a suferit pe cruce. Orice dăruire este o jertfă care are valoarea ei. Domnul ne spune: Și cel ce va da de băut unuia din aceștia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu-și va pierde plata sa (Matei 10, 42). Iubirea se poartă cu bunătate și cu cel înfometat, cu cel însetat și străin, disprețuit și închis și "cu tot sufletul îndurerat". Și cei din temniță sunt frații noștri, de aceea dumnezeiescul Pavel ne poruncește: Aduceți-vă aminte de cei închiși, ca și cum ați fi închiși cu ei (Evrei 13, 3), adică să simțim închisoarea lor ca și cum ar fi a noastră, la fel și tânguirea fratelui nostru.

Cineva a zis: "Durerea din lume este atât de mare, încât dacă ai vrea să aduni lacrimile care se scurg în fiecare zi din ochii oamenilor, te-ai afla înaintea celui mai mare fluviu de pe pământ". Iubirea nu înseamnă doar să te bucuri cu cei ce se bucură, ci și să plângi cu cei ce plâng (Romani 12, 15).

Dacă fiecare stat are imnul lui național, creștinismul are Imnul Iubirii pe care Marele Apostol al neamurilor, Sfântul Pavel, l-a redat într-un mod excepțional în capitolul 13 din Epistola I către Corinteni.

Acest imn melodios să fie pe buzele și în sufletul nostru. Amin."

(Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul. Meșteșugul mântuirii, Editura Egumenița, Galați, p. 331)