Lumea a fost zidită de Dumnezeu şi îşi are frumuseţile ei. Omul este icoana lui Hristos și-și are demnitatea lui. În acest sens un cuvios contemporan se foloseşte de o parabolă: Dacă vei întreba o muscă:

— Sunt flori în locul acesta? Ea îţi va răspunde:

— Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurăţii. Şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină:

— Ai văzut vreo necurăţie în locul acesta? Ea îţi va răspunde:

— Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare. Şi îţi va enumera o grămadă de flori de grădină şi sălbatice.

— Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, în timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă.

Pledoaria pe care eu doresc să o fac este să nu ne oprim la gunoaie, ci să căutăm florile. Să nu ne mulţumim a trăi în mocirla puturoasă a băltoacelor ci să aspirăm înspre înălţimi. Lucrul acesta cere un anume eroism. Episcopul Ioan Suciu, mort în închisoarea de la Sighet, zicea: „Aş vrea să prefac toată colbăria de stele în limbi de foc, întreg nisipul argintiu al mării în guri ce ţipă şi toate rănile omeneşti în buze care glăsuiesc, căci vreau să strig cu iureş de clopot furios, să dau alarma în străfundurile sufletului tău, să izbesc furios în pereţii de nepăsare, în învelişul de comoditate în care ţi-ai învăluit viaţa tinereţii tale: ieşi din scutece şi te aliniază bărbătește chemării de a trăi eroic”.

Pentru a trăi frumos întâi de toate trebuie să gândim frumos. Trebuie să gândim frumos pentru că toate faptele îşi au izvorul în cugetare. Un om cu idei frumoase şi sănătoase va acţiona corect. Şi să nu uităm o afirmaţie străveche: ideile sunt cele care conduc lumea.

(Î.P.S. Andrei Andreicuț – arhiepiscop al Alba Iuliei, Mai putem trăi frumos?, Editura Reîntrgirea, pp. 8-9)