Când eram copil, în casa mamei mele era o icoană a Domnului care îmi plăcea foarte mult.

Odată am întrebat-o pe mama:

 – De ce îmi place aşa de mult acea icoană?

Iar ea mi-a spus:

– Ei, dragul meu şi scumpul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană.

După ce-am terminat studiile, mama credea c-am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenţii am, mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat şi m-a binecuvântat zicându-mi:

– „O, dragul meu şi scumpul meu, de când mă rog eu pentru asta!”.

(Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Tinerii, Familia și copiii născuți în lanțuri, Editura Credința Strămoșescă, 2009, p. 211)