De ce i se va fi dat atâta atenţie unui obiect, pare-se, lipsit de importanţă? Marama care se afla pe capul lui Iisus fusese strânsă cu grijă de mâinile îngerului şi pusă deo­parte! Această maramă îşi îndeplinise menirea, acoperind faţa moartă a Mântuitorului, iar acum, după învierea Lui, părea să fi devenit un lucru de care nimeni nu mai avea nevoie. Şi totuşi, îngerul a avut grijă de ea! De ce? Fiindcă vo­inţa Domnului era ca nimic din cele ale Lui să nu se piardă. Să fie păstrate toate câte au purtat semnul morţii, din dorin­ţa de a se arăta prin ele biruinţa asupra morţii.

Dintr-un simbol al lacrimilor această maramă s-a prefăcut într-un stindard al biruinţei. Începuse prin a însemna eşecul, distrugerea, moartea, dar de acum înainte avea să vestească slava veşnică şi viaţa veşnică.

Astfel, multe din cele trăite cu durere pe pământ vor apă­rea în veşnicie într-o lumină nouă, ne vor învăţa să binevestim şi să preaslăvim ceea ce am plătit cândva cu lacrimi. Un obiect menit să rămână în mormânt, ca aparţinând mor­ţii, avea să devină martor al învierii lui Hristos, dovadă a faptului că Cel ce stătuse întins, mort, cu acea maramă pe faţă, S-a ridicat din moarte.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 134)