Ne considerăm pe noi înșine multștiutori și nu cunoaștem ceea ce se petrece înlăuntrul nostru

Este nevoie urgent a ne apleca asupra noastră înșine și a săpa înlăuntrul sinelui nostru necunoscut. Ne considerăm pe noi înșine multștiutori și nu cunoaștem ceea ce se petrece înlăuntrul nostru. Socotim că suntem desăvârșit liberi și nu putem să facem tot ceea ce voim cu noi înșine, lucru care ne alunecă cu dibăcie printre degete. Fără morală, bunăcuviință și noblețe suntem atrași în promovarea de sine, autoîndreptățirea, autosuficiență și recunoașterea publică a meritelor personale.

Ieșiri din criza duhovnicească contemporană (IV)

Pentru a se înfăptui o schimbare esențială și a se înlătura criza, Biserica ar trebui să lepede cele de prisos, să se ocupe cu lucruri vitale și esențiale, familia să se reorganizeze, patria să fie iubită, societatea să fie repoziționată pe cele mai solide fundamente. Tripticul acesta acum măsluit, patrie, religie și familie, care din nefericire a fost exploatat de mulți în funcție de vremuri până mai de curând, ar trebui să-și întărească poziția lui, valoarea și cinstea, fără obsesii și fără exagerări. Suntem chemați la luptă, priveghere, trezire, starea în picioare. Adevăr înseamnă ignorarea uitării.  Nu putem cu ușurință să ne tăgăduim tradiția noastră vie care vorbește despre comuniune, reciprocitate, într-ajutorare, coexistență, și înțelegere reciprocă. Camaraderia, frățietatea, ajutorul înfrumusețează viața noastră. Dau curaj și nădejde, nu lasă să domine singurătatea înghețată. Singurătatea care creează funinginea gândurilor, întristare, depresie, melancolie, autocondamnare și o aspră izolare. Să lași loc altuia, să faci bucuros cele ale altuia, să-l odihnești pe fratele, să respingi voia cea plăcută ție, este o peripeție frumoasă, care va da mare bucurie în suflet. Mișcări mici zilnice pot să înfrumusețeze în mod uimitor viața noastră, iubiți frați.

Globalizarea conduce la terciul, tocătura și amalgamul cultural. Disprețul imperialismului față de diferențele dintre națiuni, și insistenta lui tăgăduire a dreptului de netăgăduit la această diferență, este, considerăm, baza multor conflicte. Pace vom avea numai cu coexistențe și colaborări politice. Fraze sunătoare despre dragoste față de umanitate în general și nu față de aproapele concret de lângă mine sunt mincinoase și deșarte. În celebra operă Frații Karamazov, Dostoievscky  scrie cum o stăpână s-a dus la starețul Zosima, care era în realitate Sfântul Ambrozie de la Optina, și îi spune: Pe toți oamenii îi iubesc, dar pe slujnica mea nu o iubesc. Și starețul i-a răspuns: „Pe nici unul nu îl iubești”. Dragostea creștină nu este niciodată nedeterminată. Cosmopoliții contemporani au o dragoste fără durere pentru toți, dar nu față de aproapele. Sunt individualiști, iar nu iubitori de oameni, cinici și amoraliști. Iubindu-ne patria, iubim și întreaga lume. Strămoșii noștri, părinții noștri, familia noastră, patria, credința tradiția și cultura noastră sunt elementele identității noastre. Astăzi din păcate nu există o viziune comună, și identitatea noastră națională este măsluită. Deși toate acestea pe care le spun sunt simple și ca de la sine înțelese, unii pot să răstălmăcească și să mă caracerizeze drept rău. Acest lucru, desigur, nu mă înspăimântă. Ei consideră că sunt corecți, cu toate acestea nu sunt consecvenți. Legea libertății și a dreptății o cunoaștem, dar continuăm să păcătuim, să urmăm cele mai rele lucruri, nu pe cele mai bune. Această dezbinare este catastrofală. Așa se face că astăzi se măresc neîncetat oportuniștii abili, stăpânesc cei nevrednici, se îmbogățesc vânătorii de câștig, cei fărădelege dobândesc toleranță, hyperconsumatorii fac orgii, cei ce se promovează pe sine sunt admirați, și cei smeriți sunt iarăși și iarăși clevetiți.

Cei mediocri se susțin unii pe alții. Superficialitatea, mediocritatea, nevrednicia, slugărnicia, lingușirea predomină. Starea aceasta a scăpat de sub control și nu poate fi cu ușurință interpretată. Ce se întâmplă exact și cum se poate explica? Considerăm răspunsul dificil în spațiul atâtor nepotriviri pe care le trăim. Așa avem venerarea antichității: unii vor să aducă înapoi vechiul Pantheon al celor 12 zei. Și xenomania (înnebunirea după tot ceea ce este străin). Nu mai găsești un singur magazin cu firmă grecească.

Este nevoie urgent a ne apleca asupra noastră înșine și a săpa înlăuntrul sinelui nostru necunoscut. Ne considerăm pe noi înșine multștiutori și nu cunoaștem ceea ce se petrece înlăuntrul nostru. Socotim că suntem desăvârșit liberi și nu putem să facem tot ceea ce voim cu noi înșine, lucru care ne alunecă cu dibăcie printre degete. Fără morală, bunăcuviință și noblețe suntem atrași în promovarea de sine, autoîndreptățirea, autosuficiență și recunoașterea publică a meritelor personale. Ne temem de poluarea mediului înconjurător și de produsele alimentare și nu de întinarea inimii noastre din pricina minciunii și ipocriziei. Sănătatea noastră trupească este mult mai presus de cea sufletească.

Mulți au spus multe despre criza vremurilor noastre. Fără valori și idealuri, fără credință, virtute, cinste, nu poate exista viață fără de pată, sigură, demnă și responsabilă. Criza arată neputință, neputința aduce necredință, și necredința, deznădejde. Nostalgici ai sfințeniei și ai frumosului, ne vom încăpățâna să stăm împotriva decăderii generale și dezamăgirii chiar de acolo de unde nu ne așteptam. Este pentru a ne uni și mai mult cu Dumnezeu. Să nu ne încredem în oameni de la care nici nu poate fi vorba să ne izbăvim. Să nu ne atingem mâinile de bogății nelegiuite și păcătoase. Suntem chemați să trăim din nou o altă sfântă singurătate, diferită. Zice un cuvios avvă din vechime, dacă omul nu va spune că este singur, nici Dumnezeu nu poate să-l mântuiască.

(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)

De la același autor

Ultimele din categorie