Ne îndepărtăm de ajutorul lui Dumnezeu, atunci când nu-L ascultăm

Cuvinte duhovnicești

Ne îndepărtăm de ajutorul lui Dumnezeu, atunci când nu-L ascultăm

    • Ne îndepărtăm de ajutorul lui Dumnezeu, atunci când nu-L ascultăm
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

„Şi era poporul cârtind spre Moise. Şi a zis Moise: «Nu asupra noastră este cârtirea voas­tră, ci asupra lui Dumnezeu»”. (Ieşire 16, 2, 8)

Fraţilor, nu se cuvine să cârtim în lucru binecuvântat, sau chiar părut nebi­necuvântat, ci bineplecaţi a fi după toate şi mulţumitori către Dumnezeu şi către cei ce ne poruncesc nouă după Dumnezeu; iar de cârtim întru ceva, ne vom face asemenea cu pierzătorii şi cu nemulţumitorii  jidovi, care au cârtit asupra slugii lui Dumnezeu, precum este scris: „Şi era poporul cârtind spre Moise. Şi a zis Moise: «Nu asupra noastră este cârtirea voas­tră, ci asupra lui Dumnezeu» (Ieşire 16, 2, 8), care pentru cârtirea lor au şi căzut în pustie.

Încă şi nepoţii lor, părinteasca nemulţumire şi neplecare cu dinadinsul păzind-o, s-au pornit uneori şi asupra ucenici­lor Domnului, zicând: „Pentru ce mâncaţi şi beţi împreună cu păcătoşii?” (Luca 5, 30), iar alteori au cârtit şi asupra Mântuitorului, pentru că a zis: „Eu sunt Pâinea Care se pogoară din Cer” (Ioan 6, 51), către care a zis Domnul: „Nimeni nu poa­te veni către Mine, de nu-l va trage pe el Domnul, Care M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 44) – adică atunci când află pe unul ca acesta lesne plecat şi recunoscător, şi nu cârtitor. Aşijderea au zis şi lucrătorii cei dintâi ce cârteau asupra Stăpânului din pricina celor de pe urmă ce au fost chemaţi în al nouălea ceas: „Întocmai cu noi i-ai făcut” şi celelalte, către care Domnul a răspuns: „Prietene, nu-ţi fac strâmbătate; nu cu un dinar te-ai tocmit cu mine? Ia-ţi, dar, ce e al tău şi du-te în calea ta” (Matei 20, 1-15). Unde îl trimite pe dânsul? E limpede că acolo unde sunt cei ai părţii celei de-a stânga, „în focul cel veşnic, cel gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Aceasta e arătată şi de pricina cea din urmă, prin care-i numeşte vicleni şi pizmăreţi pentru cele ce zic: „Ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?” (Matei 20, 15). (Antioh Pandectul)

(Everghetinosul, volumele I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 188)