Numai adevărata și deplina pocăință poate curăți toate stările sufletești, făcându-le duhovnicești

Cuvinte duhovnicești

Numai adevărata și deplina pocăință poate curăți toate stările sufletești, făcându-le duhovnicești

Prin pocăință, osândire de sine și smerenie, preschimbăm emoțiile în experiențe duhovnicești.

- ... Cum se poate ca emoţia să fie şi ea urmarea căderii sau o stare de boală ?

- Emoţia este amestecată cu patimile iubirii de des­fătare. Nu se identifică în întregime cu ele, dar este pătrunsă de ele în mare măsură. Un om sănătos duhovniceşte este un om echilibrat în toate manifestări­le. Am spus mai devreme că, atunci când mintea omului este luminată, când omul ajunge la luminarea minţii, nu este mişcat de Dumnezeu doar psihologic sau emoţional, ci are adevărată părtăşie cu Dumnezeu. Mai mult, el vede în întreaga creaţie raţiunile existen­ţelor - energia cea necreată a lui Dumnezeu care le ocârmuieşte. El nu este mişcat în chip emoţional de natură şi de frumuseţea ei, ci vede în ea energia lui Dumnezeu. Cum spune Sfântul Isaac Sirul, credinţa din vedere - la care omul ajunge când dobândeşte lu­minarea minţii - „este poartă către tainele lui Dum­nezeu“.

Voi da un exemplu simplu. Sfântul Diadoh al Foticeii spune că una este bucuria începătoare şi alta bu­curia desăvârşitoare. Cea dintâi, fiind puternic legată de emoţie, este amestecată cu închipuire, „nu e lipsită de lucrarea închipuirii“, pe când bucuria desăvâr­şitoare este legată de smerita cugetare. La mijloc, între bucuria emoţională şi bucuria desăvârşitoare, se află „întristarea iubitoare de Dumnezeu şi lacrima fără du­rere“. Bucuria emoţională, numită începătoare, nu este lepădată cu totul, însă trebuie să ajungem la bucuria desăvârşitoare. Desăvârşirea şi tămăduirea se împlinesc prin cruce. „Că a venit prin Cruce bucurie la toată lumea“. Deci în Biserică ne străduim să preschimbăm toate emoţiile, ca şi toate cele lumeşti.

Preschimbarea emoţiilor în experienţe adevărate şi autentice se săvârşeşte prin pocăinţă. Pocăinţa ne conduce de la un dureros şi tragic monolog, la dia­logul cu Dumnezeul Cel Viu. Prin pocăinţă, osândire de sine şi smerenie, preschimbăm emoţiile în expe­rienţe duhovniceşti. Şi aici este adevărat ceea ce am spus despre închipuire. Cu cât mai bolnav emoţional este cineva, cu atât mai mult vădeşte moartea şi întunecarea minţii sale. Şi cu cât mai mult sunt preschimbate emoţiile omului, cu atât mai luminată îi este mintea. El se află pe treapta luminării. Vedeţi cât de importantă este mişcarea minţii ? Vedeţi ce rol im­portant joacă ea, fie că mintea urmează mişcarea în chip firesc, fie potrivnic firii ?

- Îngăduiţi-mi, urmă Irina, să vă cer să explicaţi şi mai amănunţit cum se preschimbă emoţiile în expe­rienţe duhovniceşti.

- Cred că am atins punctele principale. Dar pot să mai zăbovesc asupra subiectului. Părinţii spun că în sufletul femeiesc experienţele psihologice sunt legate mai mult cu cele duhovniceşti. Cu alte cuvinte, multe femei socotesc aşa-zisele stări sufleteşti ca fiind expe­rienţe duhovniceşti. De pildă, se poate ca ele să simtă o dulceaţă emoţională în vremea rugăciunii şi să crea­dă că aceasta este venirea harului lui Dumnezeu. Este trebuinţă de foarte multă băgare de seamă, căci în acel moment intervin multe imagini închipuite, creând premisele unor grave anomalii sufleteşti

Vă dau un exemplu. Fetiţa îşi înfăţişează simţă­mintele materne jucându-se cu păpuşile. Le hrăneşte, le spală, le culcă etc. Însă când creşte şi ajunge cu adevărat mamă, face toate acele lucruri cu suferinţă.

Simte suferinţa de a naşte copilul, ca şi suferinţa şi truda de a-l creşte. Fetiţa înfăţişează maternitatea şi, aş spune, se desfată cu ea în chip emoţional, fără chin şi suferinţă, pe când maternitatea unei femei este legată de chin şi suferinţă, este o cruce. Cam la fel distingem bucuria emoţională de bucuria duhovni­cească, emoţiile de experienţele duhovniceşti. Numai adevărata şi deplina pocăinţă poate curăţi toate stările sufleteşti, făcându-le duhovniceşti. Şi, fireşte, duhovni­cul este cel care ne ajută la aceasta; el este răspunzător de discernerea şi tămăduirea acelei stări. Astfel, ajutaţi şi de îndrumătorul nostru duhovnicesc, mintea ni se tămăduieşte; este adusă de la mişcarea potrivnică firii la mişcarea după fire, ba chiar la cea mai presus de fire. Atunci mintea este luminată şi unită cu Dumnezeu şi tămăduită de închipuiri şi emoţii. Tocmai de aceea identificarea adevăratei probleme, ca şi tămăduirea minţii celei întunecate sunt absolut necesare.

(Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă - Mitropolit Hierotheos Vlachos, Editura Sophia, București, 2001, p. 73)

Citește despre: