Adu-ţi aminte de căderea celor puternici, ca să fii smerit în virtuţile tale. Adu-ţi aminte căderile celor de demult, şi de pocăinţa lor, precum şi de cinstea şi de înălţarea, de care s-a învrednicit după aceea, ca să ai îndrăzneală în pocăinţa ta. Prigoneşte-te pe tine însuţi, şi prigonit va fi vrăjmaşul din apropierea ta. Fă pace înlăuntrul tău, şi vei fi în pace cu cerul şi cu pământul. Sileşte-te să intri în cămara cea dinlăuntrul tău, şi vei vedea cămara cea din ceruri că aceasta şi aceea, tot una este. Şi intrând într-una, o vezi şi pe cealaltă. Scara aceea către Împărăţie este înlăuntrul tău, ascunsă în suflet. Adânceşte-te în tine, ieşind din păcat, şi acolo vei afla treptele, pe care să te sui.

Scriptura nu ne-a spus lămurit cum e viaţa viitoare. Dar cum putem simţi desfătarea ei, fără de mutarea cea firească şi de ieşirea din lumea aceasta? Cu uşurinţă ne arată aceasta în cuvinte dorite şi slăvite şi ni le lămureşte în cuvinte plăcute nouă şi cinstite, ca să stârnească în noi setea după ele, spunând: „Ceea ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit...” şi celelalte (I Corinteni 2, 8). Scriptura ne vesteşte prin acestea, că bunătăţile ce vor fi, sunt necuprinse şi nu se aseamănă (nu au asemănare) cu niciun lucru de pe pământ (de aici).

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, bacău, 1997, pp. 147-148)