O cartoafă pe zi...

Eu număram cartoafele şi dacă aveam una pe zi, era destul. Cu ce mai găseam eu prin pădure, cu bureţi, cu urzici uscate, din acelea cu floare cu tot, le strângeam, le duceam la bordei, unde aveam oleacă de pod, le uscam şi tare erau bune iarna.

M-am închinat la Sfântul Ioan la sfintele moaşte, apoi doi ani şi şapte luni n-am mai văzut mănăstirea. I-am lăsat sănătoşi şi am plecat de acolo în munţi. Şi am stat doi ani şi şapte luni în creierii munţilor Stânişoarei. Şi un biet pădurar, care a murit, Maxim Dumbravă, venea la mine cam la două-trei luni şi mi-aducea o traistă, un rucsac, pâine uscată, oleacă de untdelemn pentru candelă la Sfinte şi nişte cartoafe. Eu număram cartoafele şi dacă aveam una pe zi, era destul. Cu ce mai găseam eu prin pădure, cu bureţi, cu urzici uscate, din acelea cu floare cu tot, le strângeam, le duceam la bordei, unde aveam oleacă de pod, le uscam şi tare erau bune iarna. Aveam apă acolo şi izvor, le fierbeam şi puneam oleacă de sare: ,,Slavă Ţie, Doamne, bine că am timp să mă rog lui Dumnezeu.”

(Mânca-v-ar Raiul!, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2009, p. 67)

 

De la același autor

Ultimele din categorie