O rază de lumină dumnezeiască

Dar odată cu venirea verii, o rază de soare a pă­truns şi în acel sumbru loc de detenţie. În fiecare zi, timp de o oră, această rază încălzea sărmana plantă muribundă.

Într-o temniţă, sub pământ, într-un ungher umed şi în­tunecos, a crescut o iederă. Nu fusese stropită de nicio pi­cătură de ploaie sau de rouă; frunzele ei firave, pe jumătate uscate, se nutreau doar din seva mucegăită a pereţilor ace­lei hrube. Dar odată cu venirea verii, o rază de soare a pă­truns şi în acel sumbru loc de detenţie. În fiecare zi, timp de o oră, această rază încălzea sărmana plantă muribundă. Şi iată că viaţa a început să se trezească în ea, rădăcinile să prindă putere, frunzele au dat a se înălţa spre lumină, vreju­rile îngălbenite s-au umplut de sevă proaspătă, au apărut noi lăstari. Firava plantă a început să se caţere din ce în ce mai mult pe perete, a ajuns la deschizătura îngustă a ferestrei, a trecut printre gratiile de fier, răzbind în cele din urmă afară, în libertate, unde se putea bucura o zi întreagă de razele bi­nefăcătoare ale soarelui. Planta „victorioasă” a tot crescut, până când a acoperit cu un strat compact de frunze tot pere­tele exterior al închisorii, dând culoare şi prospeţime acelei clădiri mohorâte.

Aşa se întâmplă şi cu sufletul omului aflat în prinsoarea păcatului şi desfrâului, când lumina dumnezeieştii iubiri ajunge să pătrundă în el. Intrând în inima împietrită, iscă un fior de bucurie, sufletul prinde viaţă, sporeşte, absoarbe binefăcătoarea lumină dumnezeiască, se trezeşte la o nouă viaţă. Şi, întocmai ca acea iederă renăscută, se îmbracă într-un frunziş proaspăt, de toată frumuseţea, iar în cele din urmă dă roade de credincioşie spre slava lui Dumnezeu.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 282)

Citește alte articole despre: viață, suflet, păcat, desfrâu, rază de lumină, iederă

Ultimele din categorie