Cum să depășim îndoiala în credință

Cuvinte duhovnicești

Cum să depășim îndoiala în credință

Vă spun o mare taină: Dumnezeu face tot ce-I cerem. Tot, tot, tot! Dar să facem și noi tot ce ne cere El. Când nu avem încredere în Dumnezeu, de fapt, nu voim să facem ce ne cere. Ne împotrivim Lui pentru plăcerea autonomiei și controlului.

Maică, cum să depășim îndoiala în credință sau neîncrederea în ajutorul lui Dumnezeu?

Să-L punem pe Dumnezeu la încercare! Să zicem: „Doamne, uite, eu nu prea cred, dar dacă Tu ești Dumnezeu, dovedește-mi!”. Și să stăm cu ochii sufletului și ai trupului pe El, la El! Sfântul Petru așa a zis: „Dacă ești Tu, zi-mi să vin pe apă la Tine!”. Și Domnul i-a zis: „Vino!”. Și cât s-a uitat la El, Petru a mers pe apă. Fă și tu la fel. Să nu te uiți la valuri, că ai încurcat-o, te scufunzi! Asta să facem: să-L punem la încercare, dar să fim cu El, așa cum putem și cât putem. Restul pune El!

Vă spun o mare taină: Dumnezeu face tot ce-I cerem. Tot, tot, tot! Dar să facem și noi tot ce ne cere El. Și să vedeți că se poate! Se poate! Când nu avem încredere în Dumnezeu, de fapt, nu voim să facem ce ne cere. Ne împotrivim Lui pentru plăcerea autonomiei și controlului...

(Monahia Siluana VladDeschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 203-204)