Smerenia are mai multe mame: unii Sfinţi Părinţi au înţeles că smerenia se naşte din adevărata cunoştinţă de sine, altul a zis că smerenia se naşte din cugetarea la moarte şi la Înfricoşătoarea Judecată. Sfântul Ioan Scărarul spune că drumul spre smerenie este osteneala trupească, ascultarea şi dreptatea inimii, iar Sfântul Isaac Sirul zice că smerenia se face din scârbe şi din întristare. Tot el zice că smerenia se naşte din frica lui Dumnezeu sau din ispite, din părăsirea lui Dumnezeu, din războaiele cele iuţi ale firii şi ale dracilor şi din rugăciunea cea multă.

Dacă vei întreba şi despre tatăl smereniei, ea îţi va răspunde că nu îl vei cunoaşte, până ce nu vei agonisi pe Dumnezeu întru tine.

Când Sfinţii Părinţi ne-au spus că numai cel ce-L are pe Dumnezeu în sufletul său poate cunoaşte pe adevăratul născător al smereniei, au vrut să ne arate că numai cei desăvârşiţi pot ajunge la lucrul acesta de a cunoaşte pe adevăratul născător al smereniei şi nu noi, care avem dinţi de lapte în cele duhovniceşti.

Nouă ne este de ajuns să ascultăm învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi să ne silim a lucra, cu multă răbdare, virtuţile care ne duc pe noi la virtutea cea înaltă a smeritei cugetări, iar pe cele mai înalte decât noi să le lăsăm celor mai înalţi cu vârsta în cele duhovniceşti.

(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 303)