Ochii trupului şi ochii minţii

Privind lucrurile în lumina cunoştinţei duhovniceşti, constatarea noastră este că lipsa vederii sufleteşti nu este o excepţie, nu este un lucru care se întâmplă, aşa cum se întâmplă cu lipsa vederii trupeşti. 

Pomenim minunile făcute de Domnul Iisus Hristos ca să cunoaştem puterea Lui cea minunată şi ca să ne întemeiem pe acele minuni pe care le-a făcut. Ele au ajuns până la noi pentru a primi de la Dumnezeu ceea ce ne trebuie nouă. Bineînţeles că un om cu vedere, nu va cere vederea trupului, pentru că o are. Un om sănătos, tare şi puternic nu va cere înzdrăvenirea trupului. Însă, privind lucrurile în lumina cunoştinţei duhovniceşti, constatarea noastră este că lipsa vederii sufleteşti nu este o excepţie, nu este un lucru care se întâmplă aşa cum se întâmplă cu lipsa vederii trupeşti. Cei mai mulţi dintre oameni sunt oameni cu vedere şi atunci sigur că nu ne vom gândi la vederea trupească atunci când pomenim minunea pe care a făcut-o Domnul Hristos când a dat unui om fără vedere, vedere trupească, ci ne vom gândi la ce este mai răspândit decât lipsa vederii trupeşti şi anume ne vom gândi la lipsa vederii sufleteşti. Că dacă lipsa vederii trupeşti este o excepţie, lipsa vederii sufleteşti parcă este regulă generală. Poate că, la aceasta luând aminte, părinţii duhovniceşti care au rânduit sfintele slujbe au rânduit ca la o zi ca aceasta să zicem: Vin la tine ca şi orbul din naştere, cu pocăinţă strigând către Tine, Doamne Iisuse Hristoase: Tu eşti lumina cea prealuminoasă a celor din întuneric.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 180-181)

De la același autor

Ultimele din categorie