Hulitorul cu adevărat se numeşte vrăjmaşul Domnului, pentru că de ar putea să aibă în acel ceas ce se mânie, pe Dumnezeu în mâinile lui, sau pe sfântul ce-l huleşte nepriceputul, negreşit că l-ar ucide, îndemnându-se de duhul care-l întărâtă în inima lui, diavolul. De aceea zice Augustin: „că mai mult păcătuiesc câţi defaimă pe Hristos acum când împărăteşte în cer, decât cei ce L-au răstignit când era trupeşte pe pământ”. Aceasta este atât de grea fărădelege, şi atât este urâtă de Cel Prea Bun, încât nu numai după moarte pedepseşte cu muncile fără de sfârşit ale iadului pe hulitor, dar şi în viaţa aceasta îl pedepseşte foarte greu.

Dacă zici ca primejdia este mare și iuțimea necazului te face să zici cuvinte hulitoare, socotește cu cunoştinţă, căci nu le uşurezi de fel cu mânia, ci mai vârtos le adaugi cu nerăbdarea ta.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 23)