Iscusința și îndemânarea de a deveni adevărat călugăr se câştigă prin a te învăţa, din vreme, cum se cuvine a te conduce, mişca, trăi şi purta în mănăstire şi afară din mănăstire. Aceste cunoştinţe se pot învăţa mult şi din bogatele scrieri ale Sfinţilor Părinţi. Prin acestea fiecare sârguitor îşi va câştiga, pentru sine şi pentru cei din jurul său, cunoştinţa duhovnicească.

Mănăstirea este numită de Sfinţii Părinţi: loc de vindecare (spital), şcoală de luminare, loc de reculegere şi înaripare, zbor, apropiere şi unire cu Dumnezeu. În acest scop, fiecare persoană din mănăstire trebuie să lucreze ceea ce e mai bun şi mai plăcut lui Dumnezeu, pentru a corespunde chemării sale şi a dobândi în ziua Universalei Judecăţi fericirea cu îngerii şi sfinţii în Împărăţia lui Dumnezeu şi a se izbăvi de osânda veşnică. Astfel, precum bolnavii care intră în spital trebuie a urma întocmai sfaturile doctorului, a lua doctoriile și a urma dieta, tot astfel trebuie să urmeze și cei ce au intrat în mănăstire sfaturile povăţuitorului lor.

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Fecioria, căsătoria, curăția și călugăria ‒ patru feluri de viețuire creștinească, Editura Agapis, București, 2005)