Planurile şi hotărârile noastre se mişcă pe temeiul judecăţilor şi concluziilor noastre întrucât noi vedem atât cât ne îngăduie câmpul nostru vizual. Dumnezeu însă, Care mai dinainte Se îngrijeşte de zidirea Sa, nu-Şi va zădărnici hotărârile Sale, ci va schimba modul lucrării stihiilor, al lucrurilor, chiar şi a persoanelor, pentru ca să se împlinească lucrul cel mai de folos. Faptul de a descoperi care este voia dumnezeiască va depinde de gradul propriei noastre străduinţe pentru căutarea ei, de lepădarea propriei noastre voiri, care este pătimaşă, nedesăvârşită şi părtinitoare, precum şi de sfatul Bisericii: „întreabă pe tatăl tău şi-ţi va da de ştire, întreabă pe bătrâni şi-ţi vor spune” (Deuteronom 32, 7).

Conştiinţa curată şi hotărârea de a ţine cu acribie ceea ce am hotărât şi ceea ce am făgăduit lui Dumnezeu, de vreme ce „nimic nu poate scăpa Celui ce cearcă inimile şi rărunchii” (Psalmul 7, 9), ne dă încredinţare de multe ori despre voia dumnezeiască, dacă în ambele situaţii se apropie de noi mila lui Dumnezeu.

De asemenea, prezenţa şi lucrarea fricii dumnezeieşti, compătimirea şi milostenia Îi sunt foarte plăcute lui Dumnezeu, Care nu ascunde voia Sa de cei ce pun în lucrare iubirea făptuitoare, care şi Lui Însuşi Îi este însuşire proprie. Este bine ca omul să evite să-I ceară lui Dumnezeu să-i descopere voia Sa prin semne sensibile, aşa cum fac anumiţi oameni, pentru că diavolul poate, din pricina acestei trufii a noastre, să ne dea semne mincinoase şi înşelătoare.

(Gheronda Iosif Vatopedinul ,Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, p. 99-100)