Prin purtarea lui, duhovnicul poate trezi pocăința în ucenici

Purtarea bunului duhovnic, bucuria de pe chipul său, dragostea părintească cu care-l primeşte pe păcă­tos, dulceaţa cuvintelor învăţăturilor sale, curajul pe care-l dăruieşte celor timizi, mângâierea pe care o dă­ruieşte celor ce au săvârşit multe păcate şi sunt deznă­dăjduiţi, oferind pilde ale atâtor păcătoşi care s-au căit şi s-au mântuit – toate acestea duc la o pocăinţă sinceră şi la mărturisirea păcatelor.

Într-o altă carte a sa, Fericitul Filotei (Zervakos) spune urmă­toarele, cu privire la un bun duhovnic: „Purtarea bunului duhovnic, bucuria de pe chipul său, dragostea părintească cu care-l primeşte pe păcă­tos, dulceaţa cuvintelor învăţăturilor sale, curajul pe care-l dăruieşte celor timizi, mângâierea pe care o dă­ruieşte celor ce au săvârşit multe păcate şi sunt deznă­dăjduiţi, oferind pilde ale atâtor păcătoşi care s-au căit şi s-au mântuit – toate acestea duc la o pocăinţă sinceră şi la mărturisirea păcatelor... Tocmai unor astfel de pă­rinţi duhovniceşti şi doctori de suflet ar trebui păcătoşii să-şi încredinţeze tratarea sufletelor lor” (din cartea Fericitul stareţ Filotei Zervakos - vol 11 din seria „Sfinţii ortodocşi moderni”, Belmont, Massachusetts, 1993, pp. 206-297)

Nu se poate vorbi pe drept cuvânt despre preoţi în calitatea lor de duhovnici – fără să spunem câte ceva despre posibilitatea de a fi afectaţi în mod negativ din aceasta pricină.

În Vechiul Testament citim: „Căci Tu, Doamne, cu omul drept Te porţi cu dreptate, cu cel cuvios, Cuvios eşti, iar cu cel îndărătnic, Te porţi după îndărătnicia lui” (I Regi 22, 26-27).

Putem numi principiul invocat aici „principiul asi­milării”. Psihanaliza contemporană îl numeşte „principiul identificării” şi atrage atenţia asupra unor situaţii în care acest principiu operează în mod negativ.

Se ridică problema modului în care duhovnicul tre­buie să evite de a fi afectat negativ, identificându-se cu gândurile şi afectele negative ale persoanelor pe care el le spovedeşte. Răspunsul la această întrebare este: păs­trându-şi „sistemul său imunitar duhovnicesc” la un înalt nivel. Iar acest lucru se poate realiza doar cu ajutorul ascezei zilnice – „pregătirea duhovnicească”. Asceza în­seamnă „lucrul cu sine”. Pe scurt, acest lucru constă din anumite „practici trupeşti” şi anumite „practici duhovniceşti”. Unele din­tre acestea au fost deja pomenite şi luate profund în consideraţie. În cartea mea, Căi şi mijloace de atingere a sfinţeniei” enumăr şi discut mai pe larg despre astfel de practici: metaniile, paza limbii, concentrarea, trezvia lăuntrică, meditaţia etc.

(Constantin Cavarnos, Preotul – Părintele duhovnicesc, traducere de Paul Bălan, Editura Doxologia, 2012, p. 26-27)

Ultimele din categorie