Când Domnul l-a chemat pe Saul la propovăduire, i-a spus: „Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spu­ne ce trebuie să faci” (Fapte 9, 6), şi l-a trimis la preotul Anania. Nu i-a spus: „Să faci aşa şi aşa!”, nici nu l-a trimis la un înţelept sau la un om sfânt, ci la preot.

Domnul a dorit să ne înveţe prin această lucrare că în problemele du­hovniceşti nu trebuie să aşteptăm în­drumări din cer, ci să avem smerenia să ne supunem „reprezentanţilor” lui Hristos, preoţilor Săi. Adică, atunci când ne aflăm într-o dilemă duhov­nicească sau într-un impas „fără ieşi­re”, să nu dăm singuri soluţii, făcând pe învăţătorul („cel care se are das­căl pe sine, are dascăl nebun!”, spunea Lacordaire), ci să ne adresăm părin­telui nostru duhovnic, după cuvântul Scripturii: „Întreabă pe tatăl tău, şi-ţi va da de ştire” (Deuteronom 32, 7). Lucrul acesta înseamnă că duhovnicul nu es­te doar cel care curăţă, care spală, adi­că nu este bun doar la spovedanie, ci este şi îndrumător, şi conducător pe corabia vieţii tale.

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 88-89)