Rugăciunea
Rugăciunea este sâmburele vieţii duhovniceşti, este grăirea cu Dumnezeu ori, mai bine zis, trăirea împreună cu Dumnezeu.
Natura, viaţa, lumea, istoria nu au nici explicaţie şi nici finalitate fără Dumnezeu. De asemenea, cultura, politica, justiţia, ordinea socială şi economică nu au altă menire decât trăirea omului cu Dumnezeu. De la coordonatele permanente şi eterne ale omului şi până la cele mai mici manifestări ale sale, toate trebuie orientate, cu adâncă şi realistă înţelepciune, spre comuniunea cu Dumnezeu.
În acest scop, Biserica ne pune la dispoziţie o metodă: rugăciunea. Rugăciunea este sâmburele vieţii duhovniceşti, este grăirea cu Dumnezeu ori, mai bine zis, trăirea împreună cu Dumnezeu. În sens major deci rugăciunea este modul omului de a comunica direct cu Dumnezeu, izvorând din necesitatea de absolut a omului. Omul se poate ruga contemplând, cugetând, muncind sau vorbind.
(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București – 2006, p. 441)
Omul robit de păcate – o vedenie a Sfântului Nifon
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro