Rugăciunea şi faptele dragostei nu pot fi nefolositoare

Mintea omului, neputând să dezlege trufaşele sale întrebări şi fugind din calea dumnezeieştilor descoperiri, se întoarce spre tăgă­duirea a toate, tăgăduind aşadar şi taina vieţii de dincolo de mormânt.

„De poţi crede, toate sunt cu putinţă credinciosului” (Marcu 9,23) acesta e cuvântul Mântuitorului. Afară de credinţă nu este mântuire. Cunoştinţele omeneşti au hotare. Mintea omului, neputând să dezlege trufaşele sale întrebări şi fugind din calea dumnezeieştilor descoperiri, se întoarce spre tăgă­duirea a toate, tăgăduind aşadar şi taina vieţii de dincolo de mormânt.

Sunt învăţători mincinoşi care zic că rugăciunea pentru adormiţi este nefolositoare, că sufletul n-ar primi dincolo de mormânt, decât ceea ce şi-a pregătit pe lumea aceasta. Ce grozavă asprime de inimă! Ce rătăcire trufaşă! Cum poate o inimă plină de iubire, o inimă rugătoare în Biserica în care toţi alcătuiesc împreună un singur trup, să rămână nepăsătoare la soarta unui suflet scump de dincolo de mormânt? Ce poate s-o împiedice a plânge şi a se ruga pentru acesta? Ce poate s-o împiedice a jertfi totul pentru a-i veni în ajutor? Rugăciunea şi faptele dragostei nu pot fi nefolositoare. De se va zice că repausatul este un păcătos, cu atât mai mult trebuie să ne rugam pentru el pentru a se mântui, căci scris este: „Cereţi şi vi se va da”. Şi aici se cere, mai cu seamă, ceea ce-I place lui Dumnezeu, Care voieşte mântuirea tuturor. Şi fiindcă acea rugăciune făcută în curăţia inimii şi cu încredere în mila lui Dumnezeu este întru totul după voia lui Dumnezeu, ea nu poate să nu fie ascultată, dacă totuşi repausatul era un creştin şi nu un lepădat de la Hristos.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 241-242)

De la același autor

Ultimele din categorie