Rugăciunea îi împacă pe oameni

Strămoşii noştri începeau cu Dumnezeu toate lucrurile mari. Aşa trebuie să facem şi noi. Lăsaţi pălăriile jos şi să zicem: „Tatăl nostru”!

Două comune ajunseseră în duşmănie fără seamăn. Nu se puteau împăca locuitorii nici uneia, nici alteia, nici cu vorbe şi nici cu ameninţări, să mai cedeze din pretenţiile lor. Astfel, chestiunea rămase mai mulţi ani nerezolvată, iar locuitorii comunelor se urau de moarte. Procesul ajunsese iarăşi la dezbatere. Când delegaţii ambelor comune se adunaseră pentru a discuta chestiunea, un ţăran bătrân, care nici el nu se lăsa, a zis:

– Fraţilor, stăm în faţa unui lucru foarte însemnat. Strămoşii noştri începeau cu Dumnezeu toate lucrurile mari. Aşa trebuie să facem şi noi. Lăsaţi pălăriile jos şi să zicem: „Tatăl nostru”!

El a început tare şi răspicat să zică rugăciunea şi când a ajuns la: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, și-a ridicat vocea şi mai mult şi privindu-i pe cei ce se rugau împreună cu el. În clipa aceea, au amuţit cu toţii şi nu voiau să mai continue; în sfârşit, au zis:

– El are dreptate, pace, pace să fie între noi!

Și-au dat mâna frăţeşte, au ajuns repede la învoială şi s-au mai rugat încă o dată, zicând „Tatăl nostru” de la început, până la sfârşit.

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 43)

De la același autor

Ultimele din categorie