Așa cum atunci când vrei să privești un tablou trebuie să te îndepărtezi puțin ca să poți vedea imaginea de ansamblu a acestuia, spre a-i putea surprinde plinătatea frumuseții, la fel și pe cei dragi nouă ajungem să îi cunoaștem mult mai bine atunci când nu-i mai avem aproape, deoarece când se află în preajma noastră, destramă din frumusețea și taina persoanei.

Aidoma s-a întâmplat și cu Sfinții Apostoli care, deși au trăit lângă Mântuitorul și au luat parte la toate minunile Sale, nu și-au dat seama cu adevărat pe cine au avut lângă ei, decât numai după Învierea, Înălțarea Sa la cer și primirea harului: „Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut”.

(Ieromonahul Luca Mirea, Crâmpeie de gând și cuvânt, Editura Predania, București, p. 21)