Să acceptăm umilinţele!

Creştinul este cel căruia Dumnezeu i-a dat alţi oameni în grijă, nu pentru a-i stăpâni, ci pentru a le fi rob şi a le sluji cu credincioşie, ştiind că are toţi atâţia stăpâni câţi oameni în nevoie se află în jurul lui. 

Când citim Evanghelia vedem că Dumnezeu ne cheamă să fim aici, pe pământ, ceea ce a fost Însuşi Hristos, adică Cel care e gata să slujească celui care e în nevoie: să fie cel mai nedreptăţit, să accepte umilinţe, înjosiri şi cea mai umilă poziţie în rândul oamenilor. Domnul ne arată aceasta în modul cel mai vădit atunci când, la Cina cea de Taină, El spală picioarele ucenicilor, spunând că le-a dat un exemplu de urmat. În aceasta constă alegerea noastră, prima noastră chemare: creştinul este cel căruia Dumnezeu i-a dat alţi oameni în grijă, nu pentru a-i stăpâni, ci pentru a le fi rob şi a le sluji cu credincioşie, ştiind că are toţi atâţia stăpâni câţi oameni în nevoie se află în jurul lui (oricare le-ar fi nevoia), fie o nevoie de prietenie, de adevăr, nevoie de integritate şi orice fel de nevoie fizică sau duhovnicească.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând din viaţă rugăciune, Editura Sofia, 97-98)

De la același autor

Ultimele din categorie