Simpla dorinţă a războiului e o cădere din creşti­nism, căci, cel ce se nădăjduieşte în război, se nădăj­duieşte pe rezultatele morţii; - o nădejde a vieţii în moarte; - o deznădejde; - o absurditate; - un păcat.

Cum mai poate rămâne cineva creştin când crede că-şi poate cruţa viaţa, dorind altuia moartea?

Cei ce doresc războiul sunt deja nişte învinşi ai morţii. Războaiele nu au rezolvat niciodată problema suferinţei omeneşti; dimpotrivă, totdeauna au mărit-o.

Războaiele sunt zvârcolirile de moarte ale păca­tului de tot felul, între oameni. Scriptura spune că moartea este plata păcatului. Răul, pe sine şi prin sine însuşi se distruge.

Ieşiţi, deci, din credinţa deşartă în războaie!

Cei ce cred în războaie, cred în ştiinţa lor deşartă care a ajuns la nebunia cea mai de pe urmă, care acum e în stare să aducă adevărate catastrofe pe capul societăţii omeneşti. Aceasta e arma atomică. Nişte mici bombe care explodează catastrofal. Materia din ele nu se mulţumeşte să-şi mărească fulgerător volumul, ci deodată cu aceasta aduc materia din ele lastarea focului din soare. Zdruncinarea echilibrului materiei şi transformarea ei fulgerătoare în fenome­ne atomice, cum a fost aceasta la obârşia lumii, e o îndrăzneală a ştiinţei de o nebunie fără seamăn. Şi e nebunie fiindcă ucide oamenii şi poate că, până la urmă, pune şi chibrit la lumea aceasta.

N-aş vorbi lucrurile acestea, de aici, dacă n-am avea în Scriptură atragerea profetică aminte despre această ispravă modernă a ştiinţei.

Scriptura prevede pur şi simplu arderea lumii.

„Ziua Domnului va veni ca un fur. Atunci cerurile pieri-vor cu vuiet mare; stihiile (elementele chimice ale ştiinţei), arzând, se vor desface şi pământul şi lucrurile de pe el de istov (fulgerător) vor arde, se vor mistui." (II Petru 3,10-12).

Preocuparea aceasta a ştiinţei de a provoca mate­ria lumii la o explozie atomică, îşi are semnificaţia ei religioasă.

Oamenii de pace din lumea întreagă vor să preîn­tâmpine o catastrofă a pământului. Şi conştiinţa noas­tră de creştin o refuză.

Asta-i situaţia. Deci cei ce sapă, cu ştiinţa lor crimi­nală, groapă oamenilor, nu vor cădea şi ei într-însa?

(Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, pp. 203-205)