Părinții vorbesc de trei trepte, ca expresii ale relației dintre om și Dumnezeu. Starea de rob (sau slugă), starea de arendaș (sau administrator) și starea de fiu. Oamenii se împart în robi, arendași și fii.

Robi sunt aceia care împlinesc poruncile lui Dumnezeu pentru că se tem de iad. Se tem să nu rămână îndepărtați de Dumnezeu, la gândul că El îi va izgoni și îi va pedepsi.

Arendași sunt aceia care fac binele pentru răsplată, pentru Împărăție.

Iar fii sunt doar aceia care fac binele numai și numai din dragoste față de Tatăl lor. „Vrea Tatăl meu aceasta? O voi face. Nu mă interesează dacă îmi va răsplăti sau nu. Chiar de mă va și pedepsi, este dreptul Lui. Eu fac binele fără să caut la răsplată sau la pedeapsă, ci doar ca să-i fac plăcere Tatălui meu.”

Să pornim de la starea de rob și, măcar de ne-ar învrednici Domnul, să ajungem la starea de fiu! Dar și robi dacă rămânem, tot Dumnezeu este Cel ce ne mântuiește. Iar ca arendași, cu atât mai mult. Măsura stării de fiu este desăvârșită. Cei dintâi iau calificativul „bine”, următorii iau „foarte bine”, iar cei din urmă „excepțional”. Să ne găsim, totuși, într-una din aceste trei categorii! Să nu fim în ceata apostaților, a oamenilor care au plecat de acasă și care nu mai sunt nici robi, nici arendași și nici fii ai Stăpânului, ci niște rătăcitori. Să fim într-una din cele trei stări, urmând să înaintăm de la rob la arendaș și de la arendaș la fiu.

(Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 84-85)