Un ţăran se duse la câmp cu fiul său mititel, Gavriil, ca să vadă dacă s-a copt grâul îndeajuns. „Uite tată!” – zise băiatul neumblat – unele spice, ce sus îşi ţin capetele. Astea se vede că sunt de soi mai ales. Cele care se pleacă aşa tare pe lângă acestea, sunt de bună seamă cu mult mai rele şi mai de rând”. Tatăl copilului rupse atunci câteva spice şi-i zise: „Nepriceputule copil, ia vezi spicul acesta care îşi ridică sus capul, e numai praf şi goliciune; iar spicul acesta care se pleacă cu atâta sfială e plin de cele mai frumoase grăunţe. Capul prea sus înălţat, nu-i cu roade încărcat.

(Protosinghelul Nicodim Măndiţă, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, Editura Agapis, 2011, p. 1)