Spiritualitatea sufletului

Spiritualitatea sufletului se deduce în mod logic din conştiinţa de sine şi din natura acţiunilor lui. Dacă sufletul ar fi ceva material sau la fel cu trupul material, nu s-ar putea explica putinţa sa de a se face pe sine însuşi obiectul cugetării sau a reflecta asupra sa însuşi, ceea ce constitue conştiinţa de sine, căci materia nu cugetă şi nu poate reflecta asupra sa.

Când zicem că sufletul este spiritual, înţelegem că el nu constă din materie ponderabilă ca trupul, ci este o substanţă fină, imaterială, înzestrata cu raţiune şi libertate, este duh.

Spiritualitatea sufletului se deduce în mod logic din conştiinţa de sine şi din natura acţiunilor lui. Dacă sufletul ar fi ceva material sau la fel cu trupul material, nu s-ar putea explica putinţa sa de a se face pe sine însuşi obiectul cugetării sau a reflecta asupra sa însuşi, ceea ce constitue conştiinţa de sine, căci materia nu cugetă şi nu poate reflecta asupra sa. Nu s-ar putea recunoaşte ca unicul principiu al tuturor acţiunilor sufleteşti unitatea conştiinţei, căci materia constă din părţi. Nu ne-am putea explica identitatea conştiinţei şi a personalităţii noastre, căci materia din care este făcut trupul este supusă unei continue schimbări.

Sufletul îşi reprezintă lucrurile materiale într-o formă imaterială. El transformă impresiile primite prin simţuri de la obiectele materiale, în imagini şi reprezentări; pe acestea în idei şi ideile în noţiuni, iar noţiunile le combină spre a obţine judecăţi logice. El poate, în sfârşit, nu numai să cugete, ci şi să aspire la lucruri imateriale, ca de pildă la adevăr, bine, frumos, virtute, fericire etc, şi să săvârşească anumite acte în vderea atingerii acestor idealuri. Cum ar putea face aceasta, dacă ar fi material?

(Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Teologia luptătoare, Ediția a II-a, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1994,  p. 87)

De la același autor

Ultimele din categorie