„Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă”

Cuvinte duhovnicești

„Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă”

    • „Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă”
      „Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă”

      „Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă”

Tâlcuind acest fragment din Psalmi, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu se foloseşte forma a fost suit, ci suitu-S-a, deoarece Hristos nu S-a suit cu ajutorul cuiva, ci prin propria Sa putere, ca un Dumnezeu. Hristos a urcat prin propria Sa putere, în vreme ce Profetul Ilie a fost înălţat de o altă putere.

Profetul David spune: „Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă” (Ps. 46, 5). Fără îndoială, aici este vorba despre o proorocie care s-a împlinit odată cu Înălţarea lui Hristos la ceruri. Tocmai din acest motiv, versetul de mai sus este rostit la începutul Sfintei Liturghii din ziua Înălţării Domnului. Tâlcuind acest fragment din Psalmi, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu se foloseşte forma a fost suit, ci suitu-S-a, deoarece Hristos nu S-a suit cu ajutorul cuiva, ci prin propria Sa putere, ca un Dumnezeu. Hristos a urcat prin propria Sa putere, în vreme ce Profetul Ilie a fost înălţat de o altă putere. Întru strigare şi în glas de trâmbiţă arată biruinţa strălucită asupra morţii. Referindu-se la acest fragment, Cuviosul Nichita spune că întru strigare şi în glas de trâmbiţă exprimă imnul triumfal al oştirilor îngereşti, pentru că acestea vedeau prin puterea Duhului Sfânt că Cel care avea chip de om era de fapt Dumnezeu.

Potrivit tâlcuirilor Sfinţilor Părinţi, întru strigare se referă la îngeri, iar în glas de trâmbiţă, la Apostoli care cântau cu glas de trâmbiţă imnele biruinţei şi ale triumfului. Înălţarea lui Hristos s-a petrecut în linişte, pentru că numai ucenicii erau de faţă. Cu toate acestea, ea s-a făcut cunoscută până la marginile pământului. Nu mai este nimeni care să nu fi aflat de ea (Macarie Hrisochefalul). Acest lucru arată că toate marile evenimente au loc în linişte şi în tăcere. Chiar dacă renaşterea omului este nevăzută pentru ochii oamenilor lumeşti, ea produce o mare rezonanţă în toată lumea. Nu există o dovadă mai clară a existenţei lui Dumnezeu decât viaţa sfinţilor. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost necunoscuţi pentru lume, dar harul lui Dumnezeu i-a făcut cunoscuţi în toată lumea şi în toate veacurile.

(Arhimandrit Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, Editura Egumeniţa, Galaţi 2004, p. 254)

 

Citește despre: